ION SURUCEANU, artistul românilor de pretutindeni. Scurt dialog despre muzică şi arta de a fi maestru (FOTO și VIDEO)

ION SURUCEANU, artistul românilor de pretutindeni. Scurt dialog despre muzică şi arta de a fi maestru (FOTO și VIDEO)

Foto ”Viața liberă”, Marius Negri
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)
Fii primul care postează comentarii!


Sunt aproximativ cinci decenii de când a urcat pentru prima dată pe o scenă, cu un repertoriu muzical ce a trezit din start simpatia publicului. Din acel moment şi până astăzi, mai la toată sărbătorile românilor i-a răsunat vocea. S-a născut pe data de 9 septembrie 1949, în localitatea Suruceni, raionul Ialoveni, Republica Moldova. Astăzi împlineşte 67 de ani şi încă nu i-a dispărut eleganţa şi tinereţea. Este vorba despre reputatul artist Ion Suruceanu, îndrăgit, deopotrivă, de publicul de pe ambele maluri ale Prutului. Avea deja 20 de ani de activitate în domeniul muzicii când i s-a permis să susţină primul concert în România. Acum, în schimb, restricţiile apusului regim au fost spulberate, iar publicul din România se poate bucura de prezenţa sa la evenimentele de suflet. Noi l-am întâlnit la Galaţi şi i-am propus să discutăm despre muzică, despre ţară, oameni şi locuri dragi.

De la sport de performanţă, la microfonul formaţiei „Noroc”


Maestrul Ion Suruceanu a fost pasionat de muzică încă de pe băncile şcolii, însă când a ajuns în pragul maturităţii a avut un alt vis. A mers, iniţial, pe calea domeniului sportiv. „Am avut o întâmplare care mi-a hotărât soarta. După ce am plecat de la Suruceni, am început să învăţ la Colegiul de Cultură Fizică şi Sport, am vrut să fiu sportiv de performanţă. După aceea, m-am transferat la Şcoala Muzicală. Eram prin 1967, la sfârşitul anului trei, şi cântam într-o trupă. S-a întâmplat ca la o petrecere de Revelion la care cântam şi noi să fie cineva de la Formaţia „Noroc”, condusă de Mihai Dolgan. Băiatul acela mi-a spus că au nevoie de un solist, iar peste câteva zile m-am întâlnit cu Mihai Dolgan şi i-am cântat câteva melodii. La un moment dat, m-a întrebat: „Măi băiatule, vrei să cânţi în Formaţia „Noroc”?” Eu am înlemnit, pierdusem darul de a vorbi. Nu dormisem toată noaptea. La Şcoala Muzicală eram fagotist, deci locul meu era în Orchestra Simfonică. A doua zi, am mers la Filarmonica Naţională şi am fost acceptat. Nu aveam decât vreo 18 ani”, şi-a amintit artistul.

Video Marius Negri

În anul 1968 a devenit angajatul Filarmonicii Naţionale, după care au urmat şi turneele. „Mie în familie mi se spune „Nelu”, nu Ion. Nici nu mă întorceam când mi se spunea altfel decât „Nelu”. Când le-am spus la filarmonică şi numele de familie ei au considerat că sună prea româneşte şi este mai bine ca numele meu de scenă să fie Ion Suruceanu”, a menţionat artistul.

România, „ţinutul interzis” artiştilor din Basarabia


În perioada Uniunii Sovietice, regimul politic îi impune pe artiştii din ţările membre să susţină concerte doar sub umbrela impunătorului stat din Nordul Eurasiei. România era un fel de „paradis interzis” pentru oamenii de cultură din aşa-zisa RSS Moldovenească.

„Primul schimb cultural între Moldova şi România a avut loc în luna august 1988. Eu deja de 20 de ani deja lucram la filarmonică. Începuse să se încălzească un pic relaţiile între Uniunea Sovietică şi România. Existau restricţii foarte mari. Era foarte greu să pleci peste graniţe. În 1988, Sofia Vicoveanca a venit pentru prima dată la Chişinău, iar noi am coborât la Nicolina, Iaşi. Susţinusem trei concerte în România, două la Iaşi şi unul la Botoşani. Venisem atunci cu formaţia mea, „Real”, şi cu Olga Ciolacu. Sala avea 3.500 de locuri, dar erau 7.000 de oameni. În timp de cântam „Drumurile noastre”, publicul plângea. Emoţiile acestea nu pot fi descrise”, ne-a mărturisit Ion Suruceanu.

Totodată, a precizat şi ce l-a impresionat în România: „Am fost surprins că oamenii vorbeau într-o singură limbă, în limba română. Noi mergeam pe stradă şi oamenii ne salutau. Aşa trebuie să fie o ţară adevărată, să se vorbească într-o singură limbă. La noi se vorbeşte prea mult ruseşte”, a spus interpretul.  

Relaţia de prietenie şi colaborarea cu Dan Spătaru


Ion Suruceanu recunoaşte că nu a avut ocazia să colaboreze cu mulţi artişti de pe malul drept al Prutului. Totuşi, a legat o prietenie frumoasă şi a susţinut concerte cu un cântăreţ român, ale cărui melodii sunt nemuritoare. „Majoritatea melodiilor pe care le-am interpretat de-a lungul timpului sunt din repertoriul lui Dan Spătaru. Aveam rude în toate colţurile României şi îmi aduceau toate CD-urile lui. Cu Dan Spătaru m-am cunoscut la Moscova, în 1974. Eu cu formaţia aveam un concert acolo, iar Dan Spătaru şi Doina Badea reprezentau România într-un proiect intitulat „Melodiile prietenilor”. A doua zi i-am dat un telefon şi am luat masa împreună. În 1966, ne-am reîntâlnit la Leningrad (n.r. Sankt Petersburg). Mai târziu, am început să ne întâlnim şi la Chişinău, în gară. Uneori, când mergea cu trenul din Moscova spre Bucureşti, staţiona zece minute la Chişinău. Stăteam câteva minute împreună, apoi el pleca. Nu avea dreptul să susţină spectacole în Republica Moldova. Doar în cadrul acestui proiect (n.r. „Melodiile prietenilor”), a susţinut, prin anii `80, un concert la Chişinău. Ca solist cu trupa lui abia prin 1992 a putut veni şi la noi”, a povestit interpretul.

„Eu Unirea deja am făcut-o”


Unul dintre regretele maestrului Ion Suruceanu este legat de faptul că prea puţini artişti din Republica Moldova sunt invitaţi la concertele din România. „Piesele artiştilor din România se aud adesea la radio în Republica Moldova, ceea ce aici nu prea se întâmplă şi artiştii din România sunt invitaţi mai des în Republica Moldova. Aceasta este marea diferenţă dintre românii din dreapta Prutului şi românii din stânga”, a menţionat interpretul.

Pe lângă asta, a amintit şi despre o sărbătoare cu o valoare specială pentru români. „A rămas mai puţin de doi ani până la o mare sărbătoare, o sută de ani de la Marea Unire. În tot acest timp, Basarabia demult s-ar fi putut întoarce la Patria Mamă. Eu Unirea am făcut-o, am început în 1988”, a precizat Ion Suruceanu.

L-am întrebat, totodată, care este secretul unor melodii de succes. „În spatele melodiilor care se bucură de succes stă poetul, compozitorul şi sufletul pe care îl pune interpretul. Compozitorul naşte melodia, iar interpretul îi dă viaţă. Trebuie să sune şi vocea lăuntrică. Dacă eşti indiferent faţă de ceea ce cânţi, atunci spectatorul te simte. Eu am emoţii la orice spectacol”, a concluzionat interpretul.

Citit 7683 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Septembrie 2016 01:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.