Micii interpreţi se pot ÎNSCRIE la Festivalul ”Ceata lui Piţigoi”. PREMII considerabile pentru câştigători

Micii interpreţi se pot ÎNSCRIE la Festivalul ”Ceata lui Piţigoi”. PREMII considerabile pentru câştigători
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Micii interpreţi de muzică uşoară se pot înscrie, până pe 12 iunie, la Festivalul Internaţional „Ceata lui Piţigoi”, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galaţi. Tradiţionalul concurs a ajuns la a XV-a ediţie şi se va desfăşura în perioada 17-19 iunie.

Potrivit condiţiilor de participare, concurenţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între şase şi 19 ani şi vor fi repartizaţi în patru categorii. Participanţii vor interpreta o piesă obligatoriu din repertoriul românesc sau internaţional. La concurs nu pot participa câştigătorii premiilor I din cadrul ediţiilor precedente ale festivalului, dar şi deţinătorul Trofeului „Ceata lui Piţigoi” 2015.

Organizatorii anunţă că taxa de participare este de 150 de lei. Concurenţilor din alte judeţe ale ţării li se asigură cazarea şi masa, începând cu 17 iunie seara şi până în data de 19 iunie dimineaţa, iar pentru însoţitori – părinte sau profesor, cazarea şi masa sunt asigurate contra cost (în jur de 40 de lei pe zi).

Bineînţeles, cei mai buni interpreţi vor fi premiaţi. Trofeul festivalului constă în 1.200 de lei, premiul I – 1.000 de lei, premiul II – 800 de lei, premiul III – 600 de lei şi menţiuni în valoare de 100 de lei fiecare.

Fişa de înscriere, precum şi întregul regulament sunt afişate pe site-ul instituţiei: www.ccdj.ro.

Citit 1455 ori Ultima modificare Marți, 07 Iunie 2016 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.