Un covor ţesut de o gălăţeancă, în urmă cu aproape un veac, cu scopul de a fi dăruit reginei Maria, se găseşte acum în colecţia personală a folcloristul şi meşterului popular Paul Buţa. Obiectul, unic în judeţul Galaţi, are în spate o poveste captivantă.
În timpul căutărilor de obiecte tradiţionale destinate expunerii la Muzeul Satului de la Gârboavele, Paul Buţa a ajuns, în anul 2006, şi în cătunul Posada, din comuna Cavadineşti, în casa unei bătrâne care avea mai multe lăicere (covoare ţărăneşti de lână - n.r.). "I-am spus că sunt interesat şi de covoare mai vechi, deosebite. Iniţial, femeia a fost foarte reţinută. Când eram pregătit de plecare, chiar la poartă, mi-a spus: "Eu v-aş arăta ceva, dar ştiu eu, nu cumva să afle Miliţia". A intrat în casă şi, pe fundul lăzii de zestre, mi-a arătat un covor, spunându-mi: "Ăsta e de la măica". Nu avea motivele tradiţionale întâlnite pe covoarele ţărăneşti din zonă. Avea, în schimb, o stemă, încadrată de doi lei. Era cu totul altceva faţă de ce văzusem până atunci", ne-a spus folcloristul.
In imagine, Regina Elisabeta, la Galaţi
Femeia i-a povestit cercetătorului că mama sa ţesuse covorul la un război de la mănăstirea Adam, pentru a-l dărui Reginei Maria. Nu se ştie în ce împrejurări, ţesătura nu a mai ajuns să facă parte din colecţia Casei Regale a României. "Am aflat doar că mama ei i-a spus să aibă grijă, că este un covor de suflet. Dar apoi au venit comuniştii şi un cumătru de-al ei, care lucra la Sfatul Popular, i-a spus să-l ascundă bine, pentru că, dacă îl văd securiştii, face puşcărie. L-a ţinut ascuns toată perioada comunistă şi 20 de ani după. Mi l-a dat cu mare greutate, contra unei sume însemnate, doar la insistenţele fiicei şi ale ginerelui, care i-au spus că oricum ei pe perete nu o să-l pună", a conchis Paul Buţa.
Ne putem gândi că obiectul picase testul de... ortografie: dictonul Casei Regale a României, "Nihil sine Deo" (Nimic fără Dumnezeu), apare cu litera M, în loc de N. Distingem în heraldica naivă, posibil, chipul stilizat al reginei, capul de bour, peştii şi, probabil, un lup.
"Galaţii în poezii poporane"
Cunoscutul etnograf gălăţean Eugen Holban a scris despre covoarele ţesute în judeţul nostru de mâinile gălăţencelor, în care apare şi motivul specific al calului, căci Moldova era vestită şi acum câteva secole pentru caii curajoşi la războaie.
Interesant este să vedem şi cum se... ţese istoria "pre versuri tocmită" a ţinutului nostru... "Galaţii în poezii poporane" - se numea articolul publicat de istoricul oraşului nostru, bunul domn profesor Gheorghe N. Munteanu Bârlad, în numărul pentru iulie şi august 1939 din "Orizonturi", revista Asociaţiei Profesorilor Secundari din Galaţi - Ţinutul „Dunărea de Jos”. Ţinutul cel mai mare, cuprinzând zece judeţe, cu capitala la Galaţi, din cele zece ţinuturi în care tocmai se regionalizase România. "Dunărea a impresionat şi a interesat totdeauna pe români mai mult decât toate apele ţării, căci în apărarea de duşmani, românul se făcea "Dunăre de mânie"." Viaţa amărâtă a multor români, năvălirile "păgânilor", frumuseţea şi bogăţia apelor, a portului, apar în aceste creaţii populare, observa prof. Munteanu.
Profesorul citează istorici şi invocă colecţia de balade a profesorului bucureştean Gh. Dem. Teodorescu, culese în 1888, la Lacul Sărat, de la bătrânul lăutar Petre Laeţul. Aflăm astfel despre balada lui Fulga, "cel cu barbă neagră/ Dar cu mintea neîntreagă", ce prăda în codrii dintre Brăila şi Buzău, a lui Gelip-Costea, Dolfa. Îl ucide ciobanul "Costea [care] pleacă la Galaţi/ Cu măgarii´nsacsanaţi (încărcaţi - n.r.)/ Şi c´o desagă de sfanţi (monede poloneze - n. r.)/ Să ia sare oilor/ Tărâţe berbecilor/ Şi opinci ciobanilor/ Iar zgarde dulăilor".
Iată şi exemple de comerţ înfloritor date de profesor, din colecţiile arhivei Academiei, poezii culese de Alecsandri, Tocilescu şi alţii: "Colo´n schele la Galaţi/ Lipovenii sunt bogaţi,/ Cazacii îngrăşaţi/ Negustorii încărcaţi/ De postavuri ungureşti/ De arme persieneşti (la Galaţi existând şi consulat persan - n.r.)/ Şi de blăni lipoveneşti". Bogate corăbii aduceau la Galaţi: marfă românească - cereale, miere, unt, vite spre Constantinopol, de unde se întorceau cu: "Suluri de mătase/ Din cele lânoase/ Fir de ibrişin [aţă de bumbac ori mătase, pentru brodat - n.r.)/ Postav cel mai fin/ Nafea (blana pântecelui de vulpe, pentru giubele şi căciuli - n.r.) tătărască/ Şi pânză turcească,/ Marfă femeiască", ba chiar mărfuri veneţiene din Orient: "Papuci în badii (după plac, trufaş - n.r.)/ Aduşi din Indii/ Blană, lungă, moale/ Cu samur la poale". Nu lipsesc nici înţepăturile şugubeţe, cum se fac şi la ţară: "Fetele de la Galaţi/ Poartă coc şi păduchi laţi".
Conexiuni
Galaţi, Dunăre, turme, amor...
În numărul din aprilie 1929 al revistei "Orizonturi", în care profesorul Gh. N. Munteanu-Bârlad publica folclor despre Galaţi şi Dunăre, găsim şi semnătura unui istoric român foarte important, Constantin C. Giurescu, cu articolul "Elemente de mândrie naţională". Ori, Giurescu era în acea vreme şeful administraţiei ţinutului Dunărea de Jos, cu denumirea de "rezident regal" - un fel de prefect peste zece judeţe, un fel de ministru zonal!
Baladele despre ciobanii (ba chiar o ciobăniţă) care s-au bătut cu tâlhari, unii veniţi chiar de peste Dunăre, turci de alte neamuri, nu puteau lipsi din literatura populară dedicată oraşului nostru, prin care treceau turme întregi sosite de peste munţi, din Ardeal, pentru export. Am scris în "Viaţa liberă" şi despre numele Galaţi purtate de sate din Ardeal, puse de oierii care veneau de acolo cu turmele până în târgul nostru, de unde treceau Dunărea în Imperiul Otoman, mare mâncău, deci şi cumpărător de oi. De altfel, un întreg cartier avea să poarte numele celor care nu se mai întorceau în satele lor, găsind de lucru în port, primind loc de casă şi grădină în schimbul mâinii de lucru, căsătorindu-se la noi: "Vadul Ungurului (al ungureanului, ciobanului, adică)". Sunt şi versuri despre frumuseţea deseori costisitoare a gălăţencelor.
În imagine, profesorul Gh. N. Munteanu-Bârlad
La fine de secol XIX, de pe vechiul drum "unguresc" poposea la noi şi Badea Cârţan, care venea întotdeauna şi cu cărţi: a tras în gazdă şi la Galaţi, aflăm de la profesorul şi muzeograful Valentin Bodea.
Ei bine, acolo unde sunt ciobani sunt şi doine, balade şi poveşti frumoase. Am văzut expus cândva un vechi "fluieraş de os", ceea ce înseamnă că nu doar de dragul rimei "Mult zice duios" în balada "Mioriţa".
Versuri care merită publicate în volum
După ce, căutând Galaţiul în poezii populare, am descoperit articolul din "Orizonturi", m-am bucurat să mai găsesc astfel de versuri şi într-un articol trimis la Cluj tot de profesorul Munteanu, cu "expresii arhaice din limbajul de administraţie al schelei portului Galaţi". A fost descoperit la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară "Sextil Puşcariu" Cluj şi publicat în serial de prof. Cristian Căldăraru în revista “Dunărea de Jos”.
