Nony Borşan – 20 de ani!

Nony Borşan – 20 de ani!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Studiază muzica şi jurnalismul, cântă în trupa Crazy Win şi compune *

Deşi locuieşte şi studiază de câţiva ani în Bucureşti, Nony Borşan rămâne tot copilul de suflet al Galaţiului. Şi, de ce nu, al „Vieţii libere”, care a scris despre el încă de când a urcat prima dată pe scenă.

Cu ceva timp în urmă, Nony ne spunea că „ziarul e pentru mine sinonim cu viaţa mea întreagă, fiindcă părinţii mei l-au citit întotdeauna, iar eu m-am simţit mereu în redacţie ca acasă; în plus, ne-am născut, practic, în acelaşi timp!”. 

Într-adevăr, ziarul gălăţenilor a păşit în lume la doar câteva luni (23 decembrie 1989) după Nony (Neluţu), care s-a născut pe 24 august, în anul Revoluţiei române. Anul acesta, şi el şi noi împlinim 20 de ani. O vârstă frumoasă, în ceea ce-l priveşte, parcă şi mai frumoasă în ceea ce priveşte „Viaţa liberă”, cel mai „bătrân” ziar liber din România.

La cei 20 de ani ai săi, Nony Borşan este un muzician în plină afirmare şi, evident, ocupat până peste cap cu diferite proiecte, care de care mai ambiţioase. Este student la Universitatea Naţională de Muzică „Ciprian Porumbescu” din  Bucuresti - Compoziţie muzică uşoară, clasa prof. Anton Şuteu, anul II.

Dar, ambiţios din fire, studiază în paralel şi Jurnalismul, unde a trecut tot în anul II. De treaba asta, ne-au destăinuit părinţii săi, suntem şi noi, ziariştii de la „Viaţa liberă”, „vinovaţi”.

Deşi e în vacanţă, ca orice student fără restanţe care se respectă, Nony nu pierde timpul. Colaborează cu mulţi artişti, compunând foarte multe piese noi. Este component al formaţiei Crazy Win, un proiect Play & Win, manageriat de casa de producţie Cat Music (manager Dan Popi), impresar Radu Groza.

În acest moment, Carzy Win îşi promovează piesa "Beautiful lover", pe mai multe posturi radio, videoclipul piesei putând fi văzut pe canalele TV de specialitate. Dealtfel, pe Radio ZU  au deţinut locul 1, timp de şase săptămâni, în clasamentul  Most Wanted şi sunt în topurile celorlalte radiouri: Kiss FM, Radio 21, Vibe FM, National FM etc.  La aşa o vacanţă activă, plină de proiecte ambiţioase, ce-am putea să-i mai dorim decât „La mulţi ani!” şi cât mai multe aplauze la scenă deschisă!

Citit 4323 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.