Importanța culorii VERDE în viața de zi cu zi

Importanța culorii VERDE în viața de zi cu zi
Înainte ca peisajul să fie modificat de marile aglomerări urbane, strămoşii noştri trăiau într-o lume aproape complet verde
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Culoarea verde este prezentă pretutindeni în jur, este culoarea naturii, a apelor ce înconjoară insulele paradisiace în care cei mai fericiţi dintre noi îşi petrec vacanţele, este un simbol al unui mod de viaţă sănătos şi în armonie cu mediul înconjurător, dar poate fi şi o nuanţă asociată bolii sau invidiei, precum şi monştrilor groteşti care populează filme şi romane grafice. CNN publică o serie de lucruri mai puţin cunoscute despre această culoare, obţinută din amestecul de albastru şi galben, care este cel mai uşor vizibilă pentru ochiul uman.

Verdele ne ajută să vedem mai bine

Ochiul uman identifică cu cea mai mare uşurinţă culoarea verde din cauza modului în care lumina ajunge la acest organ capabil să transforme undele luminoase în culori. Atunci când ne uităm la un brotac verde, culoarea pe care o vedem este lumina reflectată de suprafaţa pielii batracianului, care este percepută de aparatul vizual drept verde. Atunci când vedem culorile, celulele fotoreceptoare cu conuri ale ochilor (responsabile pentru vederea diurnă), procesează lungimile de undă ale luminii percepute şi-i comunică creierului ce culori sunt observate.

Verdele ne ajută să înţelegem mediul în care trăim şi să identificăm hrana

Verdele este culoarea predominantă pe "Planeta Albastră". Înainte ca peisajul să fie modificat de marile aglomerări urbane, strămoşii noştri trăiau într-o lume aproape complet verde. Pentru primii hominizi care căutau hrană, abilitatea de a face diferenţa dintre fructele colorate şi frunzişul verde înconjurător a fost de o importanţă maximă pentru supravieţuire. Evoluţia vederii şi perfecţionarea abilităţilor de a detecta culori în detalii din ce în ce mai fine le-a oferit primilor hominizi un avantaj evolutiv faţă de alte mamifere, care nu puteau discerne nuanţele de colorit la fel de bine.

Schimbările de colorit ale frunzişului, ale fructelor şi legumelor indică dacă sunt coapte, dacă sunt alterate sau otrăvitoare. Şi în prezent continuăm să ne folosim de acest instinct ancestral, fără să ne dăm seama, atunci când suntem la piaţă şi alegem fructele şi legumele pe care le cumpărăm. Astfel, deşi nu mai trăim în păduri, ca în urmă cu mii de ani, felul în care percepem şi interpretăm semnificaţia culorii verzi continuă să aibă un rol esenţial în modul în care ne hrănim.

Hominizi

Ardipithecus ramidus a trăit acum 5,5-4 milioane de ani, pe teritoriul Ethiopiei de astăzi

După Ardipithecus a apărut Australopithecus

Australopithecus afarensis a devenit celebru graţie lui "Lucy"

Homo habilis a trăit acum 1,5-2,3 milioane de ani

Homo ergaster (Homo erectus) a populat întreg continentul african acum circa 1,8-1 milion de ani, este primul hominid ale cărui mărime şi proporţii se aseamănă cu cele ale omului modern.

Verdele ne ajută să fim mai sănătoşi şi mai calmi

Unii cercetători sunt de părere că percepţia culorii verzi ne ajută şi să ne calmăm. Lungimea de undă specifică acestei culori se află la mijlocul spectrului vizibil al luminii, fiind recepţionată cu cel mai mic efort, condiţii în care ne poate ajuta să ne relaxăm.

De asemenea, mediul natural, plin de verde, ne poate ajuta să trăim mai mult. Un studiu de anul trecut ajungea la concluzia că traiul în mijlocul naturii sau în apropierea spaţiilor verzi este legat de o creştere a speranţei de viaţă şi de o mai bună stare de sănătate psihică în rândul femeilor.

Sursa: agerpres.ro

Citit 5063 ori Ultima modificare Marți, 20 Iunie 2017 19:44

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.