”Shazam!”, un film diferit de universul DC Comics actual

”Shazam!”, un film diferit de universul DC Comics actual
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Regizorul lui "Shazam!", David F. Sandberg, i-a asigurat pe fani că pelicula nu va avea tonul sumbru din celelalte producţii DC, iar intenţia sa este de a infuza cât mai mult umor în adaptarea aventurilor supereroului cunoscut şi drept Captain Marvel.

„Pentru mine, cel mai atractiv lucru este fascinaţia legată de acest tip de personaj. Orice băiat visează să devină Superman, nu-i aşa? Eu cu siguranţă am visat asta, iar aici avem pe cineva (Billy Batson) care primeşte într-adevăr această şansă”, a spus Sandberg, într-un interviu acordat publicţiei "Toronto Sun". „El este cel care ajunge să se transforme într-un supererou. În ceea ce priveşte superputerile, vom asista, aşadar, la manifestări de amploare. Publicul se poate aştepta însă la una dintre cele mai amuzante şi relaxante producţii din universul cinematografic DC. Va fi, cu siguranţă, ceva cu totul diferit”, a mai spus regizorul.

Producţia, în care un tânăr băiat devine un supererou cu puteri de neegalat graţie unui singur cuvânt magic, va începe filmările în 2018. Protagonistul va concentra puterile eroilor a căror iniţială formează acronimul Shazam - Solomon, Hercule, Atlas, Zeus, Achile şi Mercur.

Sursa: cinemagia.ro

Citit 1402 ori Ultima modificare Marți, 08 August 2017 01:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.