SUNT ACASĂ,
murmur doina (de)săvârşirii şi mă pregătesc de plecare:
dau dezlegare la toate cele
(nimic nu mă mai interesează, de nimic nu-mi mai pasă)
şi mă îmblu de colo-colo, cu mâinile în buzunare!
Sunt acasă,
fluier a victorie împotriva (ne)răbdării,
şi a în(destul)are
(nimic nu mă mai interesează, de nimic nu-mi mai pasă)
sunt sigur de toate, nimic nu mi se mai pare!
Se apropie clipa,
sună ceasul, opresc timpul, mă apropii de plecare
(nimic nu mă mai interesează, de nimic nu-mi mai pasă)
şi scriu pe uşă şi pe poartă şi pe marginea satului,
la ieşire şi la intrare:
NU SUNT ACASĂ!
