Dacă astăzi avem filme de acţiune cu eroi ce posedă mai multe faţete, cu anumite comentarii de subsol sociale, cu mistere inserate între crime violente, George Clooney, din fotoliul de regizor, nu doar spune o poveste de crimă şi răzbunare plasată cândva la începutul anilor 1960 în Statele Unite al Americii, dar o spune exact ca o producţie de Hollywood de epocă, cu patos şi cu convingerea imperturbabilă că binele învinge.
Era o vreme când, în filme, cei buni erau sută la sută buni, cei răi erau răi până în măduva oaselor şi - fără excepţie - răii primeau la sfârşit o pedeapsă exemplară pentru tensiunea pe care o creau pe parcursul filmului. "Suburbicon"-ul lui George Clooney nu face exepţie: o crimă oribilă (dar şi cu o notă de ridicol) într-o suburbie înstărită, care trăia visul american, declanşează o investigaţie în care principalul detectiv este băieţelul (Noah Jupe) victimei. Un film care atinge tangenţial şi problema segregării rasiale, o pată peste o perioadă de altfel prosperă din istoria Americii.
Filmul este un portret al unei epoci, de altfel momentul de maxim al nivelului de trai în Statele Unite, şi îl portretizează în culori primare, fără prea multe nuanţe: bărbaţi la sacou şi cu ochelari cu rame metalice, maşini de epocă, tonomate - însă în spatele acestui confort bănuim că bântuie lucruri sinistre.
Ne aşteptam la final la un flash-forward, cu băieţelul (talentatul Noah Jupe) din 1960 ajuns, cincizeci de ani mai târziu, în pragul pensiei (poate după o carieră de jurnalist sau de om al legii). Nu a fost să fie aşa. Însă filmul este o incursiune dramatică - în poate cele mai glorificate momente ale istoriei americane din ultimul secol.
Aşa cum era de aşteptat, avem interpretări memorabile din partea numelor de pe afiş care au adus şi aduc spectatorii în sală - Julianne Moore, în dublu rol, Matt Damon, Gary Basaraba, Oscar Isaac.
