NEC PLUS ULTRA - Viaţa Liberă Galaţi

Nu mai rezistă printre gunoaie şi blesteme, printre indiferenţa şi scuipatul cestui om inteligent... nu-i mai suportă pe cei care se dau cu aramă pe faţă, nu mai poate fi cenuşăreasă, e gata să plece oriunde şi oricând, însă n-o mai vrea şi n-o mai strigă nimeni la poartă, chiar…

Mă amăgeşte-al mării marmorean murmur când cântul de sirene nu ştie să mai tacă şi mă-nfioară cu-arfa lor mătăsoasă, dacă ştiu să le-ascult melosul indiferent şi pur! Şi pur mă ştie-n pururi, de când am înţeles ce se ascunde-n umbra înaltelor abisuri ale răbdării celor care-au făcut din visuri tot…

Moto: „fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi./ mereu, aceleaşi stele s-or învârti-n azururi./ din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă,/ se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă”. – (Omar Khayyam) Cade luna până-n crâng,/ inima-nverzeşte-n piept – lacrimi pe piciorul stâng,/ lacrimi pe piciorul drept! Tu…

Înfloresc salcâmii – ce înalt,/ ce adânc şi ce frumos rimează/ eu(l) meu bătrân cu celălalt/ pur şi simplu şi rămas acasă! Şi atunci şi-acolo înfloreau/ negreşit, liturgic – parcă ieri-i/ când, cutremurat, ştiam că vreau/ să învăţ miracolul tăcerii/ şi să scriu curat, direct pe cer/ şi pe (ne)murirea…

mi-am vândut cărţi le să pot înveli statuia tatei – el bate coasa pe linie de cale ferată şi se pregăteşte să moară de dor, prietenii mei miros a glorie înainte de moarte, iar tu, frumoaso, înveţi (pe linia orizontului) exerciţii de zbor luna este gata să răsară în jurul…

(!) vino-n răsuflarea mea,/ că afară-i frig şi plouă... te aştept cu ochii mari/ şi cu mâinile-amândouă, te aştept şi te primesc/ lângă teiul de la poartă, tei adus de tatăl meu,/ tocmai de la Marea Moartă când era o Mică Vie,/ când s-a dus (acolo) tata ca să îmblânzească…

(!) hai să stăm la naiba, împreună, că la dumnezeu nu avem loc – naiba ne salvează de la toate: apă, aer şi pământ şi foc (!) (!) să plecăm acum, cât nu începe să se facă-n lume, iar, potop – ia-ţi doar complemente/complimente circumstanţiale şi de scop (!) (!)…

Spune-mi două doine, mamă.../ şi o doină de plecare!... tare zici frumos şi bine/ când mă uit şi totu-i gata, când căruţa-i pregătită/ şi plâng boii în picioare, când ograda plină-i toată-n/ largul ochilor lui tata! Uite, se îndoaie timpul,/ scârţâie şi se opreşte, zice trei cuvinte, intră/ şi aprinde-o…

Moto: „când îndrăgostiţii au luat peste tot foc,/ se prin de mână/ şi se aruncă amândoi/ într-o verighetă” - (Marin Sorescu) era cât pe ce să nu mi-aduc aminte – plângea torenţial şi orizontal şi vertical şi frumos şi trecea pură şi simplă printre cuvinte şi printre banal şi fabulos…

Moto: „se surpă dorul. marginile lumii/ – menghine reci – s-apropie de mine./ iar vine toamna. iarăşi mor salcâmii./ dar panta rhei tot panta rhei rămâne. (Iolanda Cremene) uitau să plece păsările toamna nimeni nici chiar dumnezeu nu mai ştia să ningă nopţile erau adevărate victorii ale luminii iar secundele…

dă-mi, doamne, numai greutăţi uşoare şi gânduri bune, ca să le pot duce până la locul stabilit de soartă – nimicul veşnic singur, de sub cruce! nimicul plin cu lut pe care popa-l cântă cu vorbe-n van şi cu tămâie, pe care-l udă rar sau niciodată câte-un plâns laic, scăpătat…

Chiar se întorc din război, şi se întorc împreună... şontâc-şontâc...(şi parcă se duc spre niciodată)... merg alături şi sunt foarte aproape... îi văd, se apropie, iată-i: un soldat şi o soldată! Sunt plini cu glorie, sunt plini cu medalii... şontâc-şontâc...(li se aud lacrimile supt pleoape)... dumnezeule, cred că niciodată n-am…