
Ovidiu Amălinei
Întărire spirituală și trupească în Săptămâna Albă
Marți, 25 Februarie 2025 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Înainte de începerea Postului Mare sau „al Păresimilor”, Biserica a rânduit o perioadă de trecere numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului. În această perioadă nu se mai consumă carne (a nu se confunda, deci, cu harți) iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză şi peşte.
Această perioadă este una de pregătire sufletească și trupească a creştinilor pentru postul care va veni. Îngrijindu-se de cele ale trupului, B ...
Preot și diacon, hirotoniți la biserica din Călmățui
Marți, 25 Februarie 2025 12:30 | Publicat în Regional
Credincioșii din Parohia Călmățui, protopopiatul Covurlui, au avut duminică, 23 februarie, prilej de mare bucurie. La Catedrala Arhiepiscopală, în cadrul slujbei oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, diaconul Alexandru-Ionuţ Căluian a fost hirotonit întru preot pe seama bisericii cu hramul ”Sfântul M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Parohia Călmăţui, protopopiatul Covurlui, judeţul Galaţi.
De asemenea, în cadrul aceleiași slujbe, tânărul George-Alin N ...
Rugăciune și filantropie înainte de începerea Postului Paștelui
Luni, 24 Februarie 2025 16:45 | Publicat în EVENIMENT
Creștinii ortodocși au intrat de luni, 24 februarie, în ”Săptămâna Albă”, de dinaintea începerii Postului Paștelui și a marii sărbători a Învierii, care va fi marcată anul acesta pe 20 aprilie.
Premergător începutului acestui urcuș spiritual, pregătitor pentru cea mai importantă sărbătoare creștină de peste an, în bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, la slujba Sfintei Liturghii din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, au fost rostite rugăciuni speciale p ...
Usturoiul și ceapa, remedii excelente pentru răceală
Sâmbătă, 01 Martie 2025 11:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Usturoiul și ceapa sunt aliați de nădejde în lupta cu răcelile sezoniere. De exemplu, mulți dintre cei care încearcă să găsească un leac minune pentru tratarea răcelii și a gripei spun că usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural, care ne poate ajuta să fentăm afecțiunile de sezon. Așa se face că sunt mulți care se laudă că nu au mai răcit de luni bune mâncând în fiecare zi câte un cățel de usturoi întreg sau că au scăpat de tusea enervantă cu un ceai pr ...
”Doctorul TikTok”, ”remediu” dăunător bebelușilor
Duminică, 02 Martie 2025 08:30 | Publicat în MAGAZIN
Într-o încercare disperată de a le asigura bebelușilor un somn neîntrerupt, părinții din întreaga lume apelează la trucuri mai mult sau mai puțin bizare. Cel mai recent mit viral de pe TikTok sugerează că o lingură sau două de unt înainte de culcare ar putea face minuni pentru somnul celor mici. Specialiștii trag însă un semnal de alarmă: acest "remediu" nu doar că nu funcționează, dar poate fi chiar periculos pentru sugari, consemnează DC News.ro.
Spre deosebire de adul ...
De ce nu se folosesc antibioticele la viroză şi gripă
Sâmbătă, 01 Martie 2025 08:30 | Publicat în SĂNĂTATE
În plin sezon al virozelor, medicul nutriționist Mihaela Bilic avertizează asupra efectelor adverse ale antibioticelor, oferind totodată mai multe sfaturi despre cum putem proteja microbiota în timpul unui tratament cu antibiotice.
"Atenție la antibiotice! Nu putem trăi fără antibiotice. Putem spune despre ele că sunt un rău necesar. “Rău” pentru că denumirea lor - antibios - înseamnă împotriva vieții. Și “necesar” pentru că sunt soluția radicală în combaterea bact ...
Recunoștință și pomenire pentru Arhiepiscopul Antim Nica
Luni, 24 Februarie 2025 15:10 | Publicat în Regional
Luni, 24 februarie, la sărbătoarea primei şi celei de-a doua aflări a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, s-au împlinit și 117 ani de la naşterea vrednicului de pomenire Arhiepiscop dr. Antim Nica al Dunării de Jos.
"Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a săvârşit un Parastas în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi pentru vrednicul ierarh Antim Nica şi pentru toţi înaintaşii în scaunul arhieresc de la Dunărea de Jos adormiţi întru Domnul.
La slujb ...
Lucrări la centrul de colectare selectivă de la Valea Mărului
Vineri, 21 Februarie 2025 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Lucrările la centrul de colectare selectivă a deșeurilor cu aport voluntar de la Valea Mărului au ajuns într-un stadiu avansat de execuție, informează Consiliul Județean (CJ) Galați.
Centrul de colectare de la Valea Mărului este unul dintre cele opt centre de colectare pe care le va avea județul nostru, grație unui proiect mai amplu, în valoare de 66 milioane de lei, derulat de CJ Galați, având ca obiectiv un mediu mai curat și mai sănătos. ”Ne ținem de cuvânt și amenajă ...
Fără prețuri corecte la energie, Europa va fi slăbită economic și politic
Joi, 20 Februarie 2025 18:40 | Publicat în Bani Europeni
"Fără măsuri rapide și decisive pe piața de energie, Uniunea Europeană va deveni slabă atât economic, cât și politic", a declarat europarlamentarul gălățean Dan Nica, în cadrul sesiunii Comisiei ITRE a Parlamentului European de joi, 20 februarie, la Bruxelles, în care s-a discutat despre fixarea priorităților pe care comisarul pentru Energie, Dan Jorgensen, ar trebui să le aibă în exercitarea mandatului său din Comisia Europeană.
Nivelul ridicat al facturilor la energie, n ...
O încetare a focului în Ucraina ar fi posibilă în acest an
Joi, 20 Februarie 2025 16:39 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene, Kirilo Budanov, crede că în acest an ar putea avea loc o încetare a focului în războiul cu Rusia, transmite Reuters.
''Cred că se va întâmpla. Există majoritatea componentelor pentru ca acest lucru să se întâmple'', a spus el, dar nu a oferit alte detalii.
În general, oficialitățile ucrainene resping ideea unei încetări a focului, avertizând că aceasta doar ar da Rusiei timp pentru a se reînarma și a pregăti o contin ...