Sintaxa mea frumoasă, de ziuă şi de noapte, eşti doamna poeziei de-o mie de lumini, eşti singura din care cuvintele-mi dau viaţă... te rog, vino acuma, urgent, să mă declini! Căci mi-i morfologia defectă fără tine... te-am mai strigat o dată, dar te-ai silit să fugi şi mi-ai lăsat, frumoaso, nominativul singur... te rog, vino acuma, urgent, să mă conjugi! Căci verbul mi-i zadarnic, pasiv şi-n ofilire... ai milă şi răbdare cu diateza mea, fă-mă activ, aleargă-mi trecu ...

După desimea şi duritatea întunericului, sunt patru ceasuri după mijlocul nopţii. Încep. Sap. La lumină de Cloşcă. De car Mare şi de car Mic. Încep cu tragere de inimă şi cu hârleţul. Că nu-i aşa tare costişa de din vale de bădia Fluture. Sap vertical. Cam trei metri. Asta-i faţa bordeiului. Arată bine. Clisa-i numai bună pentru oale şi ulcioare. Cum fără de moarte zice persanul Omar: "Ca mâine-om putrezi-n morminte,/ uitaţi, nepomeniţi de nimeni,/ ca mâine vor veni ...

Ce bună e ziua duminică, bună-i când trece cu toamna prin meri, prin gutui şi vine la geamuri să-ţi dea bună ziua, să-i dai sărutare de mâini şi să-i spui: doamnă duminică, sfântă duminică, zi-mi unde-i? ce face? e vie? sau nu-i? hai, vino n-odaie! am cald! am dulceaţă!… tu-i frigul! tu-i bruma! tu-i dragostea! tu-i! o vezi!? stă-n icoană şi parcă se uită la viaţa şi moartea secundei mereu, secundei din care-mi smulg/cer în/durare şi dor n-aşteptarea-i… sublim ...

Am timp berechet. Am timp să-mi pun şi-n cap. A avut grijă bătrânul Gheorghe să-mi lase timp cu duiumul. Aşa, să nu mă grăbesc, să nu fac nimic în fugă. Să nu trăiesc în fugă. Să nu dorm în fugă. Să nu plâng în fugă. Să nu mor în fugă. Nici măcar să nu fug în fugă. Darămite să muncesc în fugă! Nici vorbă! Şi mai ales că nu mai sunt El, ci sunt Eu! Adică nu el îşi sapă bordei, ci eu! Eu îmi sap! Însă, chiar aici stă chichirezul! Trebuie să mă apăr ...

Mai mare dragul să stau în uşa/faţa bordeiului şi să ascult recitaluri lungi de Poezie în zile şi nopţi nemaipomenite de pe timpuri şi vremuri antice! Regale cu poeţi vii, din poeţi vii şi din poeţi morţi! Cu actori profesionişti şi amatori! Şi cu ascultători sătuli de prezentul material ticălos! Cu premii mai abitir decât Atunci, în Grecia şi în Roma, când locul trei era un trandafir de Aur, locul doi era un trandafir de Argint şi locul întâi era un trandafir Natura ...

Ce toamnă, zic: frumoasă, criminală, se/duce, umple sufletul cu spini…!… aşa s-alege pulberea şi scrumul din lampa mea cu zece aladini!   Aşa se surpă visul din castelul plin cu ilene, zmei şi făt-frumoşi, aşa cad caii verzi şi tac pe vale, pe deal, mâncaţi de lupi majestuoşi!   Văd…a rămas o pasăre pe sârmă… şi-aud simfonic, sec: da! da! da! da!… şi tace lângă lampa sfărâmată, cu aladini din răsărirea mea!   Îţi cer iertare, toamnă, majestate, ia-mă ...

Îşi face bordei în coasta lui moş Ghiţă Fluture şi a ţaţei Niculina. Coasta de din vale de gardul lor, nu coasta lor anatomică, desigur. Nu s-a zbătut să obţină aprobare pentru a-şi ridica palatul subpământean. Că doar n-o să vină edilul rural să-i dărâme cuibarul subteran. Şi, chiar dacă va catadicsi  să vină, n-are decât. La mintea lui (şi la mintea celor ca el) te poţi aştepta să apară cu vreun ordin de evacuare, cu vreo amendă contravenţională, cu poliţi ...

când cade semnul crucii cu fruntea în ţărână şi steaua se îneacă pe malul celălalt poetul limpezeşte izvoare de fântână spărgându-şi trist ulciorul cu ochi de diamant   şi cumpene-n uitare şi ciuturi înnoptate prea multe rugul iernii privighetori a vrut le mângâie venera cu braţe retezate plecarea până-n casa cu cearcăne de lut   cum poate fără centru şi raze să rămână haloul de cerneală deschis şi paradox când cade semnul crucii cu fruntea în ţărână î ...

şi tot stăm şi tot stăm de atunci pân-acum cu privirea pe jos şi pe sus şi pe drum poate vii să ne spui cele zece porunci şi tot stăm şi tot stăm de acum pân-atunci   tot privim tot privim de acum înapoi poate vii să fumăm o ţigară de foi să scurtăm pân-la vis timpul nopţilor lungi tot privim tot privim înainte de-atunci   înainte de-acum înapoi de atunci tot călcăm tot călcăm cele zece porunci poate vrei să venim înainte de-apoi într-o noapte de vis şi-o ţiga ...

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se mai ţine pe picioare, abia mai reuşeşte, cu chiu-cu vai, să nu cadă şi să nu-şi rupă gâtul, să nu-i stea inima de care avem atâta şi atâta trebuinţă. Putregăios ca străsalcia de la străfântâna lui străbunicul, Majestatea Sa se sprijină de aer şi, cu glasul din ce în ce mai stins, strigă după ajutor în pustiu. Îl aud în fiecare clipă. Fiindcă nu se poate odi ...