Eram plecat la întâmplare,/ după trifoi cu patru foi, când mi-a luat-o...strig la ceruri/ să-mi dea Maria înapoi! Şi doar am vrut s-o iau cu mine,/ n-acest straniu/mirabil joc, dar am lăsat-o...(numai mie/ să-mi fie lesne şi noroc!)   Mi-a dat o lacrimă trecută/ prin pur şi simplul ei blestem aprins/alunecat din steauă,/ în ieslea din/spre Betleem, şi dat drept Mântuire lumii/ duse-n trifoi cu patru foi... şi strig, şi strig...(la nouă ceruri).../ să-mi dea Maria înapoi! � ...

Sigur că da!...Mâţa fumegă lent în jurul burlanului, dar nici de-a naibii nu vrea să înceteze somnul şi sforăitul. Ori e proastă, ori e rezistentă. Îi spun barosanului mare al barosanilor mici că trebuie să luăm măsuri. Dacă nu, riscăm să se aprindă şi să avem de-a face cu o mâţă în flăcări. Sigur, mâţe în călduri am văzut, dar de mâţe înflăcărate n-am avut parte. Vreau să pun mâna pe felină şi s-o salvez de la incendiu, însă nea Emil Ion Batog îmi zi ...

A fost o dată o Ileană/ din lut, din salcie, din flori, din foc, din vis, din întâmplare.../ dac-ar fi fost de două ori, nici farmec, nici eternitate/ şi nici un haz n-ar fi avut, nici Făt-frumos n-ar fi râvnit-o,/ nici Zmeul cel urât şi crud!   Sigur că da: fermecătoare-s/ aşa cum sunt: calde şi reci, dulci şi amare, miercuri, vineri,/ duminici rare, iovi şi regi... sigur că da: nu sensul minus/ e drum, şi cruce-i semnul plus? n-a fost o dată o Marie?/ n-a fost o dată un Ii ...

Sigur că da!...Catrenul lui Khayyam i-atât de frumos şi convingător, vinu-i atât de bun şi aproape atât de puţin, încât până şi mâţa aproape pârlită îşi uită vibraţia adormitoare a corzilor vocale şi ascultă cu amândoi ochii şi cu amândouă urechile din dotare. Îi vine să aplaude şi cele trei versuri ale lui Emil Brumaru, dar se vede (după cum îşi mişcă mustăţile) că-l preferă pe savantul/poetul persan, drept pentru care îmi face semn cu unghiile să grăie ...

E bun Lacrima Christi! Foarte bun! Greu sau imposibil de găsit asemenea vin pe dealurile Bujorului, pe la Nicoreşti, pe la Niculiţel...ori prin alte şi alte coclauri ocupate cu vii!...Cu vii, fiindcă doar viile alcătuiesc temeliile Ţării din Patria noastră! Dacă viile "merg" bine, nimic nu mai contează! Când butoaiele-s pline, nu mai are nici o importanţă dacă şoarecii se dau de ceasul morţii în şură deoarece au crăpat ultimul bob de păpuşoi şi toate perspectivele-s cumpl ...

Sunt singur, peroanele-s goale.../ chiar nimeni nu are habar că...(astăzi)...începe să vină/...(la zece)...cu trenul mărfar?! Începe să vină...(la zece).../ şi-aud că e singurul tren şi ultimul tren...(de la vale).../ în timpul meu sec şi scalen!... Odată...(la zece, ştiu bine,/ eram tot aici, pregătit)... a vrut să mai vină o dată.../ şi nu ştiu de ce n-a venit!...   Sunt singur, peroanele-s goale,/ nu-i cald, e frumos, nu e frig... şi ceasul se suie, se suie.../ (nu-i z ...

Din gând...(prin ochi)...trimit răspuns/ înfumurărilor stelare, care-mi trimit, prin văz şi-auz,/ aceeaşi simplă întrebare: cine sunt eu, aici şi-acum?/...Zic: eu sunt apă şi mâncare care vă duce la sfârşit,/ prin carotide planetare, şi se întoarce tot aici/ şi-acum, dar fără să se-ntoarcă, fiindcă în acelaşi punct/ se îngustează lumea largă!   Sunt ce vă spun şi cum vă spun:/ bine în rău şi rău în bine, un fel de alt fel...(cum şi voi).../ sunteţi mâncar ...

Cum ziceam în ziarul cel de ieri, alerg la nenea Emil Ion Batog, barosanul mare al barosanilor mici din biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", şi-i povestesc ce am păţit chiar în ziua în care a venit primăvara. Desigur, ca întotdeauna, omul mă ascultă. Apoi, cu gesturi persuasive, academice, scormoneşte prin buzunare şi scoate o coală păturită. Apoi, urmărindu-mă pe sub genele-i albe, despătureşte coala, o netezeşte, se aşează în dreptul luminii de primăvară şi cite ...

Când intru-n sufletul vioarei/ nu ştiu să tac, nu pot să tac... lunec şi-aştept nu-mă-uita(rea),/ poate ne trece peste prag, şi poate stă cu noi, o seară,/ preţ de-un tangou şi de un vals, şi poate-mi spune, la plecare,/ că nu sunt eu arcuşul fals, şi poate-i spun şi eu că-n toată/ slava rotundului de lut pe/trecerea mi-a dat acordul/ mereu al altui început!   Când intru-n sufletul vioarei?/ deloc? mereu? arar? ades?... oare-mi trimite (ne/răbdarea)/ nu-mă-uita(re) la cul ...

Coboară prin toate ferestrele şi uşile, pe toate peroanele, deodată, înaltă şi lungă până la vară, frumoasă cum nu a mai fost niciodată! Iată, mă umplu cu primăvară şi plec s-o duc şi s-o răstorn în tot oraşul! Acasă, cum zisei, n-am s-o duc! Nu vreau să-mi topească Fetiţa de Zăpadă! Şi nu vreau să rămân fără frumuseţea Albă! Şi nu vreau să rămân nici fără frumuseţea Verde! Sunt lacom! Oare nu-s prea lacom? Oare chiar mi se cuvine atâta frumuseţe? Cin ...