Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia "au rupt scena" prin cele 50 de premii câştigate şi a promis că în zilele următoare autorităţile centrale vor găsi o soluţie pentru recompensarea acestora. "Cred că puţină lume ştie că este vorba de zeci de copii care au participat, alături de elevi din 28 de state, cu 5.200 de proiecte, iar copiii noşt ...

Spiridușii de la Școala 33 ne-au vizitat la redacție

Miercuri, 24 Aprilie 2024 18:03 | Publicat în SOCIETATE
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 33 au venit miercuri, 24 aprilie, în vizită la redacția ziarului "Viața liberă". Elevii claselor a II-a și cei de la pregătitoare au fost însoțiți de cadrele didactice, profesoarele pentru învățământ primar Bariț Costinela și Ștefan Livioara. De această dată, micuții nu au mai venit să ne colinde, așa cum au făcut-o în luna decembrie, când ne-au încântat cu mesaje de sărbători, ci au vrut să afle ce înseamnă să fii ziarist. Cuminți ...

Momente inedite la cotidianul "Viaţa liberă" Galaţi

Joi, 25 Aprilie 2024 11:23 | Publicat în SOCIETATE
În "Săptămâna verde", noi - elevii clasei a VIII-a C - şi elevii clasei a III-a A, însoţiţi de prof. Gabriela Ciobanu şi de doamnele directoare ale Şcolii Gimnaziale "Dan Barbilian", prof. înv. primar Florentina Cristina Epure şi prof. Violeta Măzăroaie, am fost primiţi în sediul redacţiei "Viaţa liberă" de către realizatorii publicaţiei, care ne-au făcut cunoscute câteva dintre secretele meseriei lor. După programul artistic pe care l-am prezentat şi care a constat în ...

Școala verde și altfel, prilej de vacanță prelungită

Vineri, 26 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Unde e școală multă, e și sminteală! Cam așa au gândit ultimii miniștri ai învățământului românesc, care au constatat că este nevoie de o pauză, care să nu fie vacanţă, în cursul anului școlar, introducând o săptămână de școală pe care au intitulat-o sugestiv... "altfel". Și au lăsat la latitudinea unităților de învățământ să organizeze în aceste zile activități care să nu aibă legătură cu actul didactic. Dacă ar fi să ne gândim la ideea de sociali ...
Galațiul a găzduit, pe 30 martie, etapa județeană a Concursului național "Știu și aplic - securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii", organizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Galați. Concursul este organizat în scopul promovării în rândul tineretului a disciplinei "Securitate şi sănătate în muncă", în colaborare cu specialiști din cadrul Inspecției Muncii, inspectoratelor terito ...

Elevii gălăţeni au spus "Nu" bullyingului

Marți, 23 Aprilie 2024 10:43 | Publicat în Regional
Vineri, 19 aprilie, peste 130 de elevi din județul Galați, alături de cadrele didactice coordonatoare, au participat la activitatea finală a proiectului "Singura bătaie permisă este cea a inimii", desfășurată la Cercul Militar Galați. La proiect au luat parte Inspectoratul de Poliție Județean Galați, Serviciul de Probațiune și organizația "Tinerii și viitorul", activitatea vizând creșterea nivelului de informare și conștientizare cu privire la consecințele diverselor forme ...

Şcoala fără cancelarie face performanţă

Luni, 22 Aprilie 2024 10:08 | Publicat în EDUCAŢIE
Într-o perioadă când auzim tot mai des de lipsa de implicare, condiții nefavorabile în învățământul românesc, vă aduc în atenție performanța unor elevi de la Școala Gimnazială Băneasa, județul Galați, la Concursul ”Universul cunoașterii prin lectură”, etapa județeană 2024, desfășurat în 13 aprilie.Eleva Denisa Violeta Apostol, din clasa a VII-a, a obținut 95 puncte (nota 9,50), premiul I la concursul menționat și calificarea la faza națională. C ...
Despre cât de importantă este munca suplimentară în atingerea obiectivelor propuse și despre ce înseamnă performanța în învățământul gălățean, ne-a vorbit profesorul Romeo Zamfir, director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” Profesorul a fost invitatul săptămânii la podcastul „Vieții libere”, „Galațiul sub reflector”. Acesta a fost însoțit de profesoara de limba română Cătălina Diana Popa, dar și de doi dintre elevii de top ai liceului, Cristian ...

Sesiune de formare a elevilor reprezentanți

Joi, 11 Aprilie 2024 13:46 | Publicat în EDUCAŢIE
Consiliul Județean al Elevilor Galați a organizat o sesiune de formare a elevilor reprezentanți, o experiență educativă semnificativă care a reunit elevi din județ.Evenimentul, desfăşurat la sfârşitul lunii martie, a facilitat schimbul de experiențe și învățarea reciprocă, oferind un echilibru armonios între instruire și divertisment. Participanții și-au consolidat abilitățile necesare pentru a-și reprezenta colegii cu mai multă încredere și eficiență în cadrul con ...

Generaţia primului vot

Joi, 11 Aprilie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Am avut o întâlnire, gazdă primitoare fiind Biblioteca Judeţeană "V.A. Urechia", prin Filiala Nr. 2 "Paul Păltănea", cu mai mulţi elevi de clasa a XII-a de la câteva licee din Galaţi. Despre întâlnirea în sine, am vorbit într-un articol separat, dar acum mă opresc asupra unui aspect care m-a surprins în mod plăcut la aceşti tineri gălăţeni, aflaţi, anul acesta, pentru prima dată faţă în faţă cu urna şi cabina de vot. Deşi părinţii, bunicii, unii dintre profesori, ...
Pagina 1 din 10