Căsătorii cu „bani mari”, la Starea civilă din Galați
Marți, 09 Septembrie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Celebrarea căsătoriei civile fără oameni ai străzii e la Galaţi ca nunta fără lăutari. Cel puțin aceasta este impresia pe care o au locuitorii de pe strada Traian, din zona Oficiului de Stare Civilă. Din păcate, solemnitatea momentului este umbrită de cei care își fac veacul prin zonă și profită de fiecare eveniment pentru a-și spori veniturile. Cu mic, cu mare, conaționalii noștri tăbară pe cei proaspăt căsătoriți, pe rudele acestora sau pe cei care le-au fost martori ...
România, mărul discordiei celor plecați la muncă în afară
Miercuri, 03 Septembrie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Nu de puține ori am avut ocazia să vorbesc cu diferite persoane, de diferite vârste, care lucrează o perioadă în afara țării și care, odată întoarse acasă, chiar și pentru scurt timp, nu s-au abținut să critice condițiile de trai de aici. Și nu mă refer la persoane care au fost plecate peste hotare cu vreo bursă de studii sau pentru vreun job de rang înalt, care au parte de tratament preferențial în țara respectivă, ci la românii plecați în străinătate pentru o munc ...
Ce mică-i vacanța mare și ce dor ne va fi de ea
Vineri, 29 August 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Ca în fiecare an în această perioadă, în magazine a început forfota pentru aprovizionarea cu cele necesare pentru începerea noului an școlar, părinții preocupându-se de toate, de la rechizite la uniformă. Din păcate, anul școlar 2025-2026 debutează sub semnul unor schimbări majore, care afectează laolaltă profesori și elevi. Evident, ne referim la comasări de clase, profesori care pot preda orice materie, planuri-cadru schimbate și multe altele.
Orice schimbare vine cu bune ...
Mult discutatele burse de merit pe care elevii le primesc prin bunăvoința guvernului au stârnit controverse în rândul cetățenilor, chiar afectați sau nu de măsurile de austeritate impuse de guvenul Bolojan pentru anul școlar 2025-2026. Este drept că, pe lângă aceste burse de merit și de excelență, elevii din România primeau și alte tipuri de burse, vreo șase categorii în total. La fel de adevărat e și faptul că larghețea cu care fostul guvern Ciolacu a dat buse, a făcut ...
Credit la bancă pentru o vacanță la mare în România
Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Pentru că se apropie zilele libere ale vacanţei de 1 Mai și "tradiţia" la români spune că trebuie musai să te duci la mare, că doar o dată pe an se deschide sezonul estival, hotelierii de pe litoralul românesc profită din plin şi deschid sezonul cu preţuri de Tenerife, nu de plaje autohtone.
Conform paginilor cu oferte de cazare pentru 1 Mai, o familie cu doi copii plăteşte, pentru trei nopţi de cazare, sume cuprinse între 1.700 și 2.000 de lei. Aceste prețuri sunt doar pentr ...
Ingrediente pentru aluat: 500 g făină, 200 g unt moale, 100 g smântână, 1 ou, 150 g zahăr, 2 fiole zahăr vanilat, 10 g praf de copt, 1 vârf de cuțit de sare; pentru umplutură: 1,5 kg mere, 3 linguri zahăr, 1 linguriță cu vârf scorțisoară pudră.
Mod de preparare: Merele se dau pe răzătoarea mare. Se călesc cu 3-5 linguri de zahăr. După 5 minute, se adaugă și scorțișoara. Se amestecă ocazional. Când se mai evaporă zeama, se ia de pe foc și se lasă la răc ...
Lăsata Secului de carne. Tradiții și obiceiuri
Sâmbătă, 22 Februarie 2025 07:30 | Publicat în MAGAZIN
Conform tradiției populare, în această zi, toate bisericile din România îi pomenesc pe cei adormiți și care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare.
Datul de pomană în Sâmbăta morților este unul dintre cele mai importante obiceiuri ale zilei. Creștinii duc la biserică, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colaci, vin și pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe.
Se spune că tot ceea ce rămâne nemâncat în Sâmb ...
Titularizarea, Cenușăreasa învățământului românesc
Miercuri, 12 Februarie 2025 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Fără doar și poate, unul dintre cele mai controversate subiecte ale zilei este legat de examenul de titularizare în învățământ. Cu alte cuvinte, acel examen învechit, greoi, care an de an le dă bătăi de cap aspiranților la postul de profesor, chiar dacă uneori este vorba despre un job pe durată limitată. Înainte și după fiecare sesiune de examen, toată lumea are ceva de spus referitor la notele obținute, la modul în care se distribuie posturile șamd.
Una dintre propuneri ...
A trecut deja prima lună din anul 2025, parcă într-o clipă, dar cu supraplin de informații şi noutăți care s-au bătut pentru supremație în conștiința publică. Parcă mai ieri serbam Revelionul, iar astăzi, când deja ianuarie 2025 este istorie, totul în jur este haos. Mă simt de parcă zâna rea din povești toarnă praf magic pe Pământ, întoarce lucrurile cu susul în jos și face din normal anormal. Am sperat toți că va fi un an mai bun, mai liniștit și mai așezat, fă ...
Nu pot să trec peste aceste zile în care se desfășoară primele probe ale examenului de bacalaureat fără să retrăiesc emoțiile anului în care am susținut și eu acest examen. Bineînțeles că de atunci au trecut ceva ani și lucrurile s-au mai schimbat între timp. Nu pot să zic că în bine pentru actualii absolvenți. În acei ani probele orale ale bacalaureatului erau definitorii pentru media finală și chiar eliminatorii. Cei care nu reușeau la proba orală să obțină nota c ...