Se presupune că Evangheliile Noului Testament au fost scrise la circa 110 ani după ce Iisus s-a înălţat la ceruri. Pentru că nu există nimic altceva scris care să ateste existența istorică a Mântuitorului, sursă de inspirație au fost doar istorisirile transmise oral. Au mai existat câteva Evanghelii (de exemplu, după Iuda) care însă nu au fost cuprinse în Noul Testament.Nașterea Mântuitorului apare doar în Evangheliile după Luca (2:6-7) și Matei (1:8-25). Mult mai târziu ...
Anul acesta se împlinesc trei decenii de când Sfântul Apostol Andrei a fost chemat ca ocrotitor spiritual al orașului Galați și al Eparhiei Dunării de Jos. Această mare împlinire pentru clerul şi credincioşii de la Dunărea de Jos a fost realizată, în 1992, la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Părinte Casian şi prin hotărârea Consiliului Local Galaţi. Oraşul Galaţi este primul oraş din ţară care a primit ocrotirea spirituală a Sfântului Apostol Andrei.Sfânta Liturgh ...
Un detectiv de artă olandez susţine că a recuperat relicvariul cu "Sângele preţios" al lui Hristos, furat de la abaţia Fécamp din Franţa în luna iunie, relatează AFP, preluată de Agerpres. Atenţionat prin e-mail de un expeditor anonim, Arthur Brand a primit în seara zilei de 1 iulie o cutie de carton care i-a fost lăsată în faţa uşii. Obiectul sacru urmează să fie restituit forţelor de ordine din Ţările de Jos, după ce acestea din urmă au primit o cerere de asistenţă ...
Sezonul olimpiadelor continuă, pentru gălățeni, cu rezultate bune și foarte bune anul acesta. Numeroasele distincții obținute în acest an de elevii noștri s-au îmbogățit cu premii și la Limba și literatura română, Geografie și Religie. Tuturor premianților, părinților și profesorilor lor, felicitările noastre. Lotul gălăţean de Geografie, pe locul al treilea la nivel naţional Lotul județean participant la Olimpiada Națională de Geografie s-a clasat pe locul al III- ...
Ignatie Grecu, "Mierla, poetul și stânjenelul tahigraf" (sonete cernicane), Editura Eikon, București, 2018 Dacă Ștefan Cârstoiu considera cândva că Nichifor Crainic este, "ca niciunul dintre poeții noștri,..., modelul poetului creștin" ("El este primul și cel mai mare poet creștin al nostru." - în ediția îngrijită de dr. Adrian Michiduță: Nichifor Crainic - Poezia noastră religioasă, Ed. Episcopiei Giurgiului, 2010, p.9), lângă el, în literatura de specialitate fiind a ...

Olimpiadă de Religie în America

Joi, 27 Februarie 2020 06:30 | Publicat în DIASPORA
"Iubirea de Dumnezeu şi de aproape" va fi tema Olimpiadei de Religie pe care o organizează Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi. Potrivit basilica.ro, ajunsă la a 11-a ediţie, olimpiada reprezintă un concurs de excelenţă care se adresează copiilor din parohiile mitropoliei celor două Americi cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite pentru Religie. Copiii între 8-18 ani, înscrişi sau nu în programul Şcolilor parohiale, pot participa la olimpiadă la nivelul ...
Prima bătălie importantă a fost cea de la Djahy (1178/1175 î.Hr.) și a reprezentat confruntarea dintre "Popoarele mării" (un grup invadator venit pe apă și nu numai, care a distrus orașe aflate în Asia, Cipru și Imperiul hitit) și Egiptul lui Ramses al III-lea. Din fericire, armata lui Ramses al III-lea a reușit să oprească invazia migratorilor, păstrând moștenirea culturală a Egiptului. O luptă importantă pentru cultura europeană a avut loc la Salamina (480 î.Hr.), unde o ...

Cei opt cu Premiul I la Religie ortodoxă

Joi, 28 Martie 2019 07:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Printre cei opt elevi gălăţeni care s-au clasat pe locul I la olimpiada judeţeană, intrând automat în lotul pentru faza naţională a Olimpiadei de religie Ortodoxă se numără şi elevi din mediul rural: Daniela Savin de la Şcoala nr. 1 din Jorăşti (profesoară Maricica Maftei), Aura Dima de la  Şcoala nr. 1 din Slobozia Conachi (profesoară Sultănica Marin) şi Cosmin Cozaciuc de la Şcoala nr. 2 din Barcea (profesoară Maria Păduraru). Tot cu premiul I s-au calificat elevi din ...

Românii cred că sunt superiori cultural altor nații

Miercuri, 12 Decembrie 2018 11:00 | Publicat în CULTURA
Cei mai mulți dintre români consideră că sunt superiori cultural altor nații, nu ar accepta ca un musulman sau un evreu să facă parte din familie și cred că a fi creștin este o componentă importantă a identității naționale, potrivit unui studiu realizat de Pew Research Center. Potrivit acestui studiu, europenii din est și cei din vest percep în mod diferit importanța religiei, a minorităților și a chestiunilor sociale cheie, oamenii din Europa centrală și estică acceptâ ...
Jean-Philippe Toussaint, "Să fugi!", Bucureşti, Leda, 2007, traducere de Emil Paraschivoiu Spiritual, după ce fugi forrestgumpian prin această carte, te poţi gândi la… o religie a vitezei, în care trei video-evanghelii ar putea fi "Speed", "Gone in Sixty Seconds", "Run Lola run" (mai sunt şi altele, dar viteza memoriei mele prinde doar atât la minut!), dar mai aproape de adevăr ar fi să te gândeşti, atmosferic vorbind, sic, la un "Lost in translation" tratat quasi-camusian! Ja ...
Pagina 1 din 12