De 1 aprilie, Ziua Păcălelilor / Ziua Păcălitului, toţi încearcă, cu mai mult sau mai puţin succes, să-i facă o „şotie” colegului, prietenului, vecinului, unui membru al familiei, altfel spus, toată lumea păcăleşte pe toată lumea. Se presupune că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în apusul Europei, la jumătatea secolului al XVI-lea, odată cu trecerea la Calendarul gregorian şi a fost percepută, în timp, diferit de la o ţară la alta. Uneori chiar fără a ...
În această zi, în tradiţia vechilor strămoşi ai românilor, geto – dacii, era celebrat un zeu solar, de origine indo – europeană, identificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra. Mai târziu, în primele secole ale creştinismului, Părinţii Bisericii au fixat în această zi Naşterea Mântuitorului Iisus  Hristos, suprapunându-se peste cea a zeului solar amintit. În timpul Evului Mediu, în paralel cu sărbătoarea creştină, în spaţiul sud – est european ex ...
România este cunoscută drept o ţară cu bogăţii imense în ceea ce priveşte turismul. Cu toate astea, unele locuri sunt chiar şi astăzi necunoscute, deşi au în spate poveşti uimitoare. Iată câteva locuri nu foarte vizitate, extrem de frumoase, dar cu o latură stranie: Peştera cu oase În sistemul carstic al Văii Minişului, în apropiere de Anina, judeţul Caraş Severin, se află o peşteră a cărei nume a făcut înconjurul lumii în urmă cu aproape un deceniu. În această ...

Superstiţii de Revelion. Ce să faci să-ţi meargă bine tot anul?

Sâmbătă, 29 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Anul nou bate la uşă cu aspiraţii, planuri şi dorinţe. Iar pentru a avea parte de sănătate, noroc, fericire şi bani, mulţi se ghidează după anumite simboluri, pe principiul: "se spune că…" Fie că sunt adevărate sau nu, vechile superstiţii legate de noaptea dintre ani nu ne vor face să pierdem nimic. Se crede că ar fi vorba despre efectul placebo, pentru că energiile se canalizează asupra unui scop şi, din moment ce crezi în ceva, acest lucru se va întâmpla. Iată aşadar ...
Pagina 2 din 2