Redacţie Viaţa liberă

Redacţie Viaţa liberă

Noi maxime istorice pentru euro şi dolar

Luni, 16 Iulie 2012 13:30 | Publicat în ECONOMIE
Cursurile publicate de banca centrală pentru euro şi dolar au urcat, astăzi, la noi valori maxime, de 4,5571 lei/euro, respectiv, 3,7399 lei/dolar. Precedentele recorduri au fost înregistrate vineri, când rata de referinţă leu/euro a fost de 4,5495 unităţi, iar cursul oficial pentru dolar s-a plasat la 3,7274 lei/dolar. Dealerii suţin că presiunea de depreciere a fost susţinută şi de faptul că banca centrală nu mai combate atât de agresiv această tendinţă şi permite o volati ...

Se strică vremea: Vijelii, averse, descărcări electrice şi grindină

Duminică, 15 Iulie 2012 11:10 | Publicat în EVENIMENT
Meteorologii au emis o informare potrivit căreia din după-amiaza zilei de duminică şi până luni seara instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, care trecător vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi pe arii restrânse căderi de grindină. Vor fi şi averse, izolat torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20-30 litri/mp, în special în Moldova şi zona montan ...

Oţelul a câştigat 18,3 milioane de euro din Liga Campionilor

Vineri, 13 Iulie 2012 17:00 | Publicat în SPORT
Clubul Oţelul Galaţi a primit suma de 18,382 milioane de euro din participarea în ediţia trecută a grupelor Ligii Campionilor, se arată într-un raport dat publicităţii, marţi, de forul european, informează uefa.com. Oţelul a ocupat locul 4, cu zero puncte, în Grupa C a Ligii Campionilor, din care au mai făcut parte formaţiile Benfica Lisabona, FC Basel şi Manchester United. Suma încasată de gruparea gălăţeană de la UEFA este formată din bonusul de participare în faza gru ...

53 de locuri de muncă vacante, la Galaţi, în perioada 12-19 iulie

Vineri, 13 Iulie 2012 11:47 | Publicat în SOCIETATE
Doar 53 de locuri de muncă sunt disponibile la Galaţi în perioada 12-19 iulie, a anunţat Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). La nivel naţional sunt înregistrate 10.220 de locuri de muncă libere. Cele mai multe joburi sunt în Cluj (1.692), Bucureşti (964), Iaşi (815), iar judeţele cu cele mai puţine oferte sunt Caraş-Severin (2), Mehedinţi (25) şi Galaţi (53). La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 825 de locuri de ...

Cod galben în weekend, cu temperaturi de 36-38 de grade

Vineri, 13 Iulie 2012 10:40 | Publicat în EVENIMENT
Mai multe judeţe din sudul şi estul ţării, printre care şi Galaţiul, vor fi, sâmbătă şi duminică, sub avertizare cod galben de caniculă, urmând să se înregistreze temperaturi de 36-38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală să depăşească pragul critic de 80. În acelaşi timp, potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), Bucureştiul şi 15 judeţe din sud vor fi sub avertizare cod portocaliu de caniculă. În cele două zile temp ...

Oţelul Galaţi - PAOK Salonic 1-0

Marți, 10 Iulie 2012 23:04 | Publicat în SPORT
Oţelul Galaţi a învins, în această seară, formaţia elenă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0, în cel de-al patrulea meci de verificare disputat în stagiul de pregătire din Olanda. Unicul gol al meciului a fost marcat de Marius Pena, în minutul 31. Oţelul a jucat în formula: Brăneţ - Râpă (72 Cârjă), Sîrghi, Benga, Ilie - Filip (62 Enescu), Giurgiu (81 Costin) - Iorga (56 Inkango), Stromajer (77 Murgoci), Buş (64 Idabdelhay) - Pena (62 Viglianti). Fouad Idabdelhay, singurul num ...

Loturi la Euro 2012

Vineri, 08 Iunie 2012 18:36 | Publicat în EURO 2012
  PoloniaPortari: Wojciech Szczęsny (Arsenal FC), Przemysław Tytoń (PSV Eindhoven), Grzegorz Sandomierski (KRC Genk).Fundaşi: Sebastian Boenisch (SV Werder Bremen), Marcin Kamiński (KKS Lech Poznań), Damien Perquis (FC Sochaux-Montbéliard), Łukasz Piszczek (Borussia Dortmund), Marcin Wasilewski (RSC Anderlecht), Jakub Wawrzyniak (Legia Warszawa), Grzegorz Wojtkowiak (KKS Lech Poznań).Apărători: Jakub Błaszczykowski (Borussia Dortmund), Dariusz Dudka (AJ Auxerre), Kamil Grosicki ...

viata-libera.ro lansează versiunea pentru mobil

Duminică, 03 Iunie 2012 11:48 | Publicat în EVENIMENT
Viaţa liberă lansează prima versiune a platformei pentru telefonul mobil a site-ului www.viata-libera.ro. Cititorii care accesează site-ul nostru de pe telefon au posibilitatea de a alege o formulă simplă, mai uşor de citit, a ediţiei on-line. Deocamdată este vorba despre o variantă de test, recomandată pentru terminalele iPhone sau cele cu sistem de operare Android. Va urma o perioadă de test în care aşteptăm sugestiile dumneavoastră pe adresa Această adresă de email este prot ...

La alţii se poate!

Joi, 31 Mai 2012 21:13 | Publicat în EVENIMENT
Palas Iaşi, cel mai mare complex care cuprinde de mall-uri şi centre de afaceri, spaţii de relaxare, hoteluri şi multe alte obiective a fost inaugurat miercuri. La eveniment au participat şi reporteri ai Vieţii libere care vor consemna aspecte de la acest eveminent. Proiectul Palas Iasi - susţinut de Consiliul local şi Iulius Group - este cea mai mare investitie privata din istoria Iasului din ultimii ani şi unul dintre cele mai mari centre comerciale şi de afaceri. ...

ALEGE SĂ VOTEZI!

Luni, 23 Aprilie 2012 11:55 | Publicat în SPECIAL
Proiect unic: Zece pentru Galaţi - Nicuşor Ciumacenco, independent la Primărie Echipa lui Ciumacenco: Zece consilieri pentru Galaţi 12 candidaţi, o singură Primărie Află care sunt candidaţii pentru şefia judeţului Galaţi Cine este Marius Stan? Cine este Nicolae Bacalbaşa?   Alege să votezi! Dezinteres major la localele din 2008 Ce au făcut consilierii locali în ultimii patru ani? Alege să votezi! - Topul indiferenţei la urne Paradoxuri - Mai mulţi ale ...
Pagina 2 din 36