”Interzis” de instanță, un primar din judeţul Galaţi așteaptă eliberarea din funcție

”Interzis” de instanță, un primar din judeţul Galaţi așteaptă eliberarea din funcție
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

O situație care ridică semne de întrebare planează asupra conducerii unei comune din județul Galați, unde primarul ar continua să-și exercite mandatul, deși instanța supremă ar fi pronunțat o decizie definitivă privind incompatibilitatea, potrivit informațiilor ajunse la redacție.

Conform sesizării primite, este vorba despre primarul comunei Drăgușeni, Dumitru Vintilă, despre care ni s-a semnalat că ar fi pierdut procesul după judecarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, ni s-a precizat că hotărârea este definitivă, iar în aceste condiții se așteaptă emiterea ordinului prefectului județului Galați pentru încetarea mandatului și eliberarea din funcție.

Primar în funcție și angajat al propriei primării

Pentru a clarifica situația, am analizat parcursul juridic al cazului. Totul își are originea într-un raport al Agenției Naționale de Integritate (ANI), întocmit la data de 13 aprilie 2023, prin care s-a constatat existența unei stări de incompatibilitate și a unui conflict de interese administrativ.

Conform documentului, Dumitru Vintilă s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai 2018 - 8 mai 2021, întrucât a exercitat simultan funcția de primar și o funcție contractuală în cadrul Primăriei comunei Drăgușeni.

Funcție contractuală pentru foloase materiale

De asemenea, în aceeași perioadă, în calitate de primar, ar fi semnat acte administrative pentru un proiect derulat de instituție, în cadrul căruia deținea și o funcție contractuală, generând astfel un folos material pentru sine.

“Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșirea de către Vintilă Dumitru a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar a semnat la data de 9 mai 2018 contractul individual de muncă încheiat între Primăria Comunei Drăgușeni, reprezentată legal de primar în calitate de angajator, și Vintilă Dumitru, în calitate de angajat pe o funcție contractuală în cadrul primăriei”, se arată în raportul ANI.

Drumul juridic de la Curtea de Apel la Înalta Curte

În urma acestei decizii, Dumitru Vintilă a contestat acest raport la Curtea de Apel Galați. Însă la data de 31 octombrie 2024 s-a decis respingerea contestației formulate de Vintilă, considerată nefondată.

“Solutia pe scurt: Respinge contestația formulată de reclamantul Vintilă Dumitru, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Curtea de Apel Galaţi. Pronunţată astăzi, 31.10.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se precizează în soluția publicată pe portalul instanței.

După această hotărâre a Curții de Apel Galați, primarul comunei Drăgușeni a făcut recurs, însă și de această data s-a lovit de un răspuns în defavoarea sa. Astfel, pe 24 aprilie 2026, Înalta Curte de de Casație și Justiție a decis definitiv respingerea recursului ca nefondat.

“Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Vintilă Dumitru împotriva Sentinței civile nr. 306/F din 31 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”.

Procedura administrativă, la Instituția Prefectului

După o astfel de decizie, intră în procedură Instituția Prefectului Județului Galați, care trebuie să emită ordinul de încetare a mandatului sau eliberarea/destituirea din funcție. În aceste condiții, am formulat o solicitare privind accesul la informații de interes public în baza Legii 544/2001, pentru a afla următoarele:

- Dacă a fost emis ordinul prefectului privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar al comunei Drăgușeni;

- Dacă a fost emis ordinul de eliberare/destituire din funcție, în conformitate cu prevederile legale aplicabile;

- Data emiterii acestuia sau, după caz, stadiul procedurii administrative;

- Măsurile administrative dispuse în urma rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Până la momentul publicării acestui articol, Instituția Prefectului Județului Galați nu a transmis un răspuns oficial. Vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Citit 994 ori Ultima modificare Joi, 30 Aprilie 2026 17:07

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro