Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mute splendoarea pe Lună, e gata să zică adio/ la toate-ale Lutului cesta, pe care l-a şters (din vedere,/ din milă) Celestul, Celesta! Şi-adună şi scade şi-oftează:/ nimic nu-i mai pare-a fi sacru când vede şi-aude atâta/ minciună cum umblă-n fiacru şi-şi poartă-n hailaif nesimţirea/ şi face scârbire în jururi... cum toţi pământenii azvârle/ cu slin şi sudalmă-ns ...

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plânsuri torenţiale, pe care le-ai pierdut aşteptându-mă... şi întru memoria celor o mie şi unu de hectare cu ghiocei, pe care le-am semănat şi le-am înflorit aşteptându-te... dar şi întru memoria celor o mie şi una de strigăte prin deşertăciunea care ne-a înmulţit şi ne-a împărţit la cei care au fost şi încă mai sunt duci şi ducese de Candoare pe acest (ne)cunoscut Rotu ...

când „este” nu-i, dar „nu se poate” este, şi când primejdii sfinte mă-mpresoară, şi când se surpă tot ce (nu) crezusem că (nu)-i frumos decât pe dinafară... şi când distanţa mică... (foarte mică!!!)... dintre păgân şi sacru îmi rânjeşte ca un jurat stăpân pe universul pe care l-am tradus în româneşte... şi când distanţa mare... (foarte mare!!!)... dintre un „zis” şi un „făcut” anume îmi toarnă-(n vis şi-n gând) amărăciune şi-mi injectează ...

Când mi-era inima mai dragă, tu-i spuneai să mă lase şi să plece cât mai departe, să nu se mai întoarcă niciodată printre cuvintele mele nici măcar în şagă, nici măcar să audă şi să vadă că am suit-o într-o carte scrisă cu privirea perpendiculară pe stele perpendiculare: steaua mea şi a ei, amândouă la fel de tăcute şi amare! Când mi-era inima mai urâtă, tu-i spuneai să vină cât mai aproape de sufletul meu şi să nu mai părăsească nicicând inefabilul d ...

Ia-mă să-mi dai nişte viaţă/ din multul înaltelor tale priviri înspre lutul din care/ beau moarte la deal şi la vale! Ia-mă acum, cât mai merge/ ulciorul iubirii la apă, cât încă departe-i târziul/ şi-absenţa nu-i gata să-nceapă! Acum, când blestemul acestei/ meniri încă ştie să ardă... şi arde... şi face lumină/ şi-o poartă din poartă în poartă! O poartă din uşă în uşă,/ din suflet în suflet o poartă... (seraf păzitor al candorii,/ aude şi vede şi i ...

Mie tocmai mi se pare/ c-am trecut printr-un Infern şi-acum stau la judecata/ unui Centru sempitern, unui Jur dat după Chipul/ şi Asemănarea mea, după cum se-nvârte Cheia/-ntr-o Sămânţă bună, rea... după cum se povesteşte/ c-ar fi fost primul bigbang, prima ziuă, prima noapte:/ brusc, fulgerător, la ţanc... tocmai când era (ne)voie/ de-un Eon pentru Nimic şi pentru ce-avea să-nsemne/ Tot: surpriză, loz în plic! Mie tocmai mi se pare/ că sunt într-un Paradis, achitat pentr ...

Din tot ce mi-a dat în calea spre acum şi spre atunci şi spre aici şi spre acolo, nimic nu seamănă cu ce-am visat şi am cerut domniei sale! Din tot ce mi-a dat, s-a ales numai praf şi numai pulbere şi numai scrum! Cred că m-a păcălit, cred că m-a îndepărtat de scurtăturile diagonale/diametrale şi m-a lăsat să merg pe catete, şi m-a lăsat să rătăcesc pe lungimi, şi m-a lăsat să mă izbesc din perete-n perete, şi m-a lăsat să pricep singur că (nu) se (mai) poate, s ...

Şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până unde se-ntâmplă tot ce (n)-am văzut,/ (n)-am auzit pe-această cale, tot ce mai ştiu, tot ce mai cred/ că e frumos şi (nu) s-ascunde, şi (nu) mă-ndeamnă la păcat,/ şi mă condamnă la candoare, se naşte-n orişice moment/ şi-n orişicare clipă moare! Şi poate chiar am să te rog/ să-mi dai alăturea de tine un loc de veci, mărunt, egal/ cu (ne)putinţa firii mele de-a re ...

Nu „panta rhei” mă ţine lămurit/ că sunt nemişcător în admirare pentru acest (ne)clar necunoscut/ din tot ce-(a)(m) fost şi din continuare! Nu „nec plus ultra”-mi ţine calu-n frâu,/ nu-mi pune interzis pe „nu se poate”! Se poate să greşesc(!?) să nu pricep(!?)/ „festina lente” în eternitate! Se poate întâmpla orice şi-oricum:/ se poate pune şi la vis lăcată, se poate pune doliu la mister,/ se poate (ne)norocul să mă bată, se poate pierde calea spre-nceput/ ...

De-un timp (ne)tot, stă-n miezul tăcerii din adâncul (ne)mărginit şi gratis al întâmplării sale, şi-aşteaptă desluşirea-ntr-un dor şi într-o doară, aşa, ca (ne)păsarea slăvită-n catedrale, aşa, ca (ne)simţirea trăită-ntâia oară, aşa, ca o iubire care n-a vrut să plece şi-(mi) spune că regina-i de-ajuns cu mat la rege! De-un timp (ne)tot, sunt rege-al blestemăţiei care-şi întâmpină regina cu-onoruri triumfale, care-şi cultivă viaţa la rădăcina morţii, ca ...