Apa chioară, în atenția Institutului Național de Oftalmologie

Apa chioară, în atenția Institutului Național de Oftalmologie
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* Asta ne mai lipsea! Politicienii retrăiesc emoțiile examenului maturității, așa cum sunt alintate tentativele de fraudă de la Bacalaureat. Practic, se înmulțesc victimele tristului spectacol al căutării de sine, cu ajutorul Gugălului. Sugestiv este cazul unui politician din Buzău, cunoscut sub numele de scenă de Maricel Ciolanu. Acesta a fost văzut căutând pe internet expresia prozaică "de brună seamă". În loc să-i afișeze semnificațiile sintagmei, motorul de căutare l-a avertizat pe Maricel: "ATENȚIE, nea Maricele, că toate drumurile și teldrumurile duc la Alintaroma, bre!".

De unde nea Maricel a tras concluzia că Gugăl este un motor de căutare hibrid, pe motorină. Fapt pentru care politicianul a depus o contestație și o petiție, prin care cere Ministerului Educației: "Fără penar în funcții publice!".

* Site-ul digi24.ro a publicat un articol de îngrijorare și atenționare, care conține concluzia unui studiu citat de CNN: "Oamenii au extras atât de multă apă din pământ, încât i-au înclinat axa de rotație".

Culmea e că, în aceeași zi, un car alegoric s-a răsturnat pe retina unui viceprimar din Caracal. Toți cei care au scăpat basma curată au fost angajați, fără concurs, la Digi. Cei mai mulți dintre ei au scris în CV-ul de angajare că, zilnic, beau cel puțin 2 litri de apă chioară plată, pe care o iau de la supermarket. Ceea ce pe colegii lor de trust îi face să creadă că, pentru că românii scot multe PET-uri cu apă plată din supermarket, în țara noastră au apărut "magazinele cu taxa de rotație înclinată". Săptămâna aceasta, în aceste magazine, este Săptămâna Italiană: sunt prețuri speciale la Turnul din Pisa, varianta de jucărie.

* Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor îi obligă pe operatorii economici să afișeze prețul cel mai mare şi prețul cel mic al produselor, cu aceleași caractere de font, culoare și mărime. Motiv pentru site-ul de știri Stiripesurse să titreze, mândru nevoie mare: "Dispare prețul care se citește cu lupa!".

E ca și cum ar fi anunțat Protecția Consumatorilor din Botswana că încurajează plata cash anagramată.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1851 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.