Litiu-Ion, blestemul bateriei și al pământului

Litiu-Ion, blestemul bateriei și al pământului
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Dumnezeu a făcut lumea în aproximativ 5 zile, pentru că-n celelalte două zile ale săptămânii a avut treabă la Harvard. A fost invitat să-și dea cu părerea în legătură cu cele mai noi revelații științifice ale demiurgilor care populau acest prestigios așezământ. N-aș fi comis sacrilegiul din frazele anterioare, dacă nu mă indigna vestea că, la Harvard, există un anume David Sinclair, care se laudă că, "deși s-a născut cu aproape 54 de ani în urmă, vârsta sa biologică este cu 10 ani mai mică". Domnul cercetător Sinclair de la Harvard își pregătește deja alibiul pentru când va ajunge la vârsta la care, pentru că fac pe ei, unii oameni spun că se simt ca un nou-născut.

* Site-ul ziare.com a publicat o rătăcire așa-zisă cinematografică, al cărei titlu m-a fascinat: "Mădălina Ghenea, nevoită să renunțe la lenjerie, pentru premiera ultimului ei film".

Si eu sufăr de voyeurism, dar nu în halul ăsta! Expresia "a renunța la lenjerie" este echivalentul vestimentar-frivol al mult mai celebrei sintagme prozaice "a te lăsa de fumat". Altfel spus, putem vorbi despre "țigara electronică de după", în fel și chip, dar e rușinos să pretindem că facem cronică de film.

* Cu ocazia examenului de Bacalaureat, judecătorului Cristi Danileț i-a rămas kimonoul mic, în timp ce tăia un gard viu, cu ajutorul unui nungeag arhetipal. Însă nu despre acest necaz vreau să fac vorbire. Cristi Danileț a postat pe internet o "lecție de educație juridică", în care dezbate contravențiile și infracțiunile care s-ar aplica, în ziua de azi, personajelor din romanul "Ion" de Liviu Rebreanu. Conform judecătorului-caratist, personajele romanului "Ion" ar putea fi vinovate, printre altele, de tulburarea liniștii publice, violarea vieții private, nerespectarea unui contract civil, adulter și ucidere din culpă.

Slavă domnului Belciug că Rebreanu nu l-a pus pe Ion să bage capul în pământ, de rușine! Nu de alta, dar Danileț ar fi fost primul care remarca faptul că Liviu Rebreanu și-a bătut joc de imaginea struțului în lume. Ca să nu mai amintesc că, botezându-și romanul "Ion", scriitorul l-a insultat pe celebrul consilier dotat cu inteligență artificială al fostului premier Nicolae Ciucă.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1895 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.