Vine Gelul Bobotezei! Faceți-vă că tremurați!

Vine Gelul Bobotezei! Faceți-vă că tremurați!
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Impresionați și șoșocați de prezența iernii în luna ianuarie, cocalarii de la ANM s-au trezit anunțând: "Vine frigul, ger!".

Vă mărturisesc că și eu m-am mirat când am aflat că iarna ar putea, Doamne ferește, să pună stăpânire pe România, dar mai ales pe mințile odihnite ale meteorologilor și văzduhologilor, iar CSAT să nu miște un deget. Practic, m-am prins că ceva e în neregulă și că iarna ar mai putea petrece o vreme în arealul nostru, când am citit în presă celebra metaforă de carieră: "Va fi ger de crapă pietrele". Cu bucurie mi-am amintit că aceasta este expresia-clișeu preferată a lui Ion Creangă. De câte ori voia să scoată în evidență că știe la ce folosește literatura hibernală și să evite bănuielile c-ar colabora cu tabloidele, Creangă povestea: "E un ger afară de capră pietrele Irinucăi jucându-se cu el, lângă Ozana cea frumos necurgătoare!".

* Din cauza condițiilor meteo dezamăgitoare, "Asociația Frizerilor Resemnați și Bigoți" din Adjud a anunțat, cu nedisimulată cucernicie: "Azi sărbătorim Gelul Bobotezei. Așa să ne ajute și să ne ierte Dumnezeu!"

* Mă încearcă un sentiment de compasiune față de fetele nemăritate care, cu o zi înainte de Bobotează, și-au amintit că, din cauza scoliozei, au renunțat la pernă și că folosesc busuiocul doar în scopuri culinare.

* Singurele fete nemăritate care au scăpat și anul acesta de păcatul sacrilegiului și blasfemia idolatriei profesionale sunt fetele de la ProTV. Cu o seară înainte de Bobotează, acestea și-au pus poze cu Busu sub pernă.

* Și dacă tot am adus vorba despre femeile celebre din presă, să ne amintim și de Elena Băsescu! Acum un an, fata cea mică a fostului președinte s-a angajat în trustul media al lui Adrian Sârbu. În primul său articol de presă, Elena Băsescu a abordat viața și opera personajelor arhetipale Adam și EBA.

* O doamnă în vârstă de 33 de anișori din Negrești, jud. Vaslui, a fost surprinsă neplăcut de interesul deontologic al unor polițiști din zonă, care erau curioși să afle de ce domnia sa circulă cu mașina pe drumurile publice, în pofida faptului că nu are permis auto. De față, în habitaclu, se aflau și cei doi copii ai femeii. Întrebați cu ce treabă pe acolo, copiii au răspuns precum vedetele de tabloid: "Nici noi nu ne așteptam la așa ceva! Când conducerea unității școlare în care învățăm va afla ce înseamnă de fapt ȘCOALA DE ȘOFERI ALTFEL, nu mică îi va fi mirarea."

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1485 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 02:04

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Iulian
    Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 07:56
    95.76.32.***
    După Gelul Bobotezei mai așteptăm cu nerăbdare Vievodatul lui Gelu, Gelu Voican Voiculescu, Gelul de duș și Covrigelul cu susan.
    0
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.