Coiful lui Nuţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ajunsă încă o dată la arest, Elena Udrea a făcut cerere de mână ca să poată da cu var. Şi cu glet, cu tinci şi cu ce s-o mai nimeri. Prin celulă. A fost refuzată încă o dată, şi abia acum putem vorbi despre un abuz parcă importat din Coreea de Nord. Fraţilor, Lenuţa a decis să-şi dea arama pe faţă, nu e ca alte celebrităţi priponite, care şi-au descoperit în mod subit aptitudinile de scribi!

Imediat ce le-a aterizat perechea de cătuşe pe braţe, tuturor milionarilor de carton ai republicii li s-a declanşat setea de naraţiune, epicul le-a invadat existenţa: intri Copos la beci şi brusc te transformi în Llosa, te cheamă Năstase până în momentul în care te îmbracă în pijamale de marinar, apoi te crezi Garcia Marquez... Mai uşor cu dictando, analfabeţilor, cerneala e toxică! Vă poate confirma inclusiv Emil Constantinescu, deşi e ditamai profesorul universitar.

Eh, iată de ce îmi scot pălăria în faţa lui Nuţi; fosta ministresă ne arată din start că nu pricepe a mâzgăli baloţi de hârtie, blonda din Pleşcoi se pricepe la meserii pe cale de dispariţie. Chiar nu înţeleg de ce dracu’ s-a complicat cu politica, scăpa de multe griji, iar acum putea lucra liniştită în Germania sau Italia. În construcţii. Am fi avut onoarea de a urmări măcar un interviu cu o româncă de succes, plecată de la 17 ani din ţară pentru a-şi construi un viitor. Cu mistria. Ne-ar fi depănat aventuri din străinătate, şi-ar fi declarat fără ipocrizie dragostea de ţară, am fi vărsat o lacrimă, ne-ar fi scăpat o replică despre mândria de a fi român. Uite, bă, există şi oameni adevăraţi, am fi spus strângând pumnul transpirat. Cum să nu te mişte un asemenea reportaj? Elena, de ce ai ales poşeta de mii de coco în detrimentul coifului din ziare cu care ai fi urcat pe scări ca să montezi tavane de rigips? De ce ţi-a trebuit soţ rotofei la care să nu ţii nici măcar o secundă, nu ştiai că te vei îndrăgosti de caşcavalul său şi că, în consecinţă, vei risca nesăbuinţa? Ca să nu parvii, astfel uitând cum se mânuieşte canciocul, îţi trebuia un lăcătuş mecanic cinstit, care să te iubească pe bune, nu doar să se fălească în oraş, la aniversări, că are o super-blondă acasă. Păcat, Elena, păcat de tine!

Citit 793 ori Ultima modificare Vineri, 27 Februarie 2015 14:32

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.