Inflație ridicată și riscuri bugetare pentru România

Marți, 07 Octombrie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România ar putea înregistra o nouă creștere a cotei taxei pe valoarea adăugată (TVA) în 2026, iar procentele analizate de specialiști variază între 22 și 23%, iar într-un scenariu pesimist s-ar putea reveni chiar la 24%, a explicat Alexandra Smedoiu, vicepreședintele Asociației CFA România, consultant fiscal, conform Agerpres. „Dacă ne uităm la zona de cheltuieli, unde nici nu vom vedea reduceri consistente anul acesta, e destul de clar că deficitul bugetar va rămâne extre ...

Ce mai e suta în ziua de azi

Miercuri, 08 Octombrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Guvernul Bolojan a aniversat săptămâna trecută 100 de zile de când se află la cârma ţării. Premierul a ţinut cu ocazia asta un discurs autolaudativ, în care ne-a explicat cum a reușit să salveze România de intrarea în incapacitate de plată şi a crescut veniturile fiscale prin măsuri de "responsabilitate, nu de austeritate". Prima "ameninţare" este o mare gogoriţă, pentru că România este departe de ajunge în incapacitate de plată, cu datorii de 55-60% din PIB (cele pe te ...

Deficitul bugetar crește, în ciuda majorărilor de taxe

Marți, 30 Septembrie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Deficitul bugetar al României a continuat să se adâncească în 2025, depășind nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda majorărilor de taxe decise de guvern. Potrivit datelor analizate de gandul.ro, între ianuarie și august deficitul a urcat la 86,3 miliarde de lei, cu peste cinci miliarde de lei mai mult decât în 2024. Practic, statul a cheltuit în primele opt luni ale anului cu peste 86 miliarde de lei mai mult decât a reușit să încaseze. Guvernul condus de Ili ...

Amatorism şi grupuri de interese

Sâmbătă, 20 Septembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ultimul conflict al coaliţiei de guvernare are la bază plafonarea preţurilor la alimentele de bază, măsură pe care premierul liberal vrea să o elimine, iar PSD şi UDMR să o menţină. Fiecare dintre tabere are argumentele sale, economice în cazul lui Bolojan, care susţine că intervenţia în piaţă generează disfuncţionalităţi majore, pentru că limitarea adaosului într-o zonă determină creşterea lui în altă parte, sociale în viziunea PSD, care susţine că de suferit vor ...
Aproape 100 de milioane de lei este prejudiciul pe care 11 firme, cu complicitatea oficială a unui singur funcționar din ANAF, l-ar fi realizat prin fentarea plății TVA, timp de cinci ani. Dosarul în care sunt cercetate afaceri cu autoturisme de lux, instrumentat de DNA București, cuprinde dovezi care arată că administratorii societăților presupus implicate în schema infracțională puseseră la punct un mecanism complicat de mascare a tranzacțiilor, care, într-un final, a dus la ...
Guvernul suedez vrea să reducă, temporar, la jumătate TVA pe alimente, la 6 la sută, conform proiectului de buget, pentru a sprijini gospodăriile și economia în general, a anunțat, joi, premierul Ulf Kristersson, potrivit Reuters. În următorii ani, Suedia îşi a majora cheltuielile militare, pentru a-și îndeplini angajamentele față de NATO. În ciuda unei serii de reduceri a ratei dobânzii, creșterea economică a stagnat în acest an, din cauza incertitudinii privind impactul t ...

DNA a descins la o firmă gălățeană acuzată de o fraudă uriașă

Miercuri, 03 Septembrie 2025 11:18 | Publicat în JURIDIC
O societate comercială din Galați, având ca obiect de activitate vânzarea de mașini rulate, este în centrul unui dosar penal al DNA București, în cadrul căruia se fac 47 de percheziții, în cursul zilei de miercuri, 3 septembrie. Procurorii și poliția au descins la sediul principal a firmei din Galați, dar și în alte locații din Capială și alte șapte județe, respectiv  Ilfov, Suceava, Iaşi, Arad, Cluj, Botoşani şi Braşov, pentru a strânge probe care să susțină acu ...
* Duminica trecută, m-am întâlnit cu un vecin de cartier. Neavând ceva mai bun de făcut, am discutat și am subliniat, nu musai în ordinea asta. Că așa facem noi, în cartier, când ne întâlnim față către față. Aidoma politicienilor cu comportament ambiguu și comportament îndoielnic, discutăm și subliniem chestii. Nu contează ce chestii, important e să facem cum am văzut și-am auzit că fac oamenii cu rang înalt: discută și subliniază. Așadar, am discutat cu vecinul d ...
Primele facturi la energie emise în august au venit cu o surpriză pentru mulți români: consumul din luna iulie, când TVA-ul era de 19%, a fost taxat cu noua cotă de 21%, potrivit HotNews.ro. Explicația ține de o prevedere din Codul Fiscal, articol care permite aplicarea cotei aflate în vigoare la momentul facturării, în cazul serviciilor considerate continue – precum furnizarea de energie electrică, gaze, apă sau telefonie.   Companiile de energie au invocat acest articol pentru ...
Se vorbește mult despre „gap-ul de TVA” al României, cel mai mare din Uniunea Europeană. Întotdeauna pus pe seama evaziunii, a contrabandei și a indisciplinei fiscale. Și totuși, poate că adevărul e mai complicat. În economia noastră există un mecanism tăcut, legal și perfect conform: exporturile și livrările intracomunitare. Ele se facturează la TVA 0%, dar cu drept integral de deducere. Asta înseamnă că firmele exportatoare, în special multinaționalele din industria a ...
Pagina 1 din 4