Să întâmpinăm bunăstarea, cu câine și sare!

Să întâmpinăm bunăstarea, cu câine și sare!
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Prestigioasa și contagioasa publicație de știri revoluționare și haioase Știripesurse.ro ne aduce la cunoștință izbăvitoarea veste tehnologică, potrivit căreia "a fost creată cea mai grea husă de telefon. Are trei kilograme și este concepută să descurajeze dependența de mobil."

Cât pe ce să ratez importanța aceste știri, dar mi-am adus aminte că, săptămâna trecută, venind de la un prieten, pe jos, târziu în noapte, era s-o pățesc. Un câine, destul de maidanez, și-a arătat curiozitatea de a interacționa cu mine, nu musai măgulitor pentru el și nu neapărat comod pentru mine. Așa că o husă de telefon, care cântărește trei kilograme, m-ar fi putut ajuta mai mult decât credeți. Ce-aș face cu o astfel de husă?! Să presupunem că voi mai risca o preumblare nocturnă prin cotloanele stradale ale Galațiului, de dragul mișcării. Dacă, Doamne ferește, m-ar ataca un maidanez, scăpat de grija fostului stăpân și de vigilența veterinarului, una dintre soluțiile rușinoase, dar sănătoase, ar fi fuga! Cum fac? Dacă-l văd că insistă, fug tare. Dacă dulăul s-ar apropia și mai mult, fiind gata să-mi confirme intențiile canine, arunc husa aia de trei kg cât colo, și fug și mai tare. Cu alte cuvinte, dacă husa de mobil de trei kg nu mă ajută să scap de dependența de smartphone, s-ar putea să mă ajute să mă feresc de furia animalelor curioase.

În cel mai rău, dadaist și utopic caz, poate scap de revelațiile lui Bolojan. C-am citit, tot în presă, că premierul Ilie Bolojan a declarat: "Nu e normal să mărim taxe și banii să se ducă în salariile unor aparate publice care nu se justifică." Corect, la urma urmei, TVA-ul n-a fost mărit de către inventatorul apei calde. E adevărat că, în cazul taxei pe valoarea adăugată, justificarea a fost una de natură mistică: deși se spune că, în vremurile de criză, taxele și impozitele nu trebuie mărite, există o tradiție populară care spune că dacă nu simți mâncărimi în zona dorsală, e bine totuși să angajezi un scărpinător mai de Doamne-ajută, plătit regește, ca să-ți țină de urât. Măcar cât să-l poți lua ca martor harnic la propriul proces de conștiință.

Citit 91 ori Ultima modificare Vineri, 24 Octombrie 2025 17:10

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro