Secretarul de stat în cadrul MAI, Raed Arafat, vrea amendarea celor care ignoră steagul roşu arborat în stațiunile de pe litoral. "O soluţie, dacă ajunge salvamarul la tine să te salveze pentru că ai intrat în apă, steagul roşu fiind arborat, atunci persoana respectivă să plătească o amendă usturătoare, pentru că a pus viaţa salvamarului în pericol şi pentru că a necesitat o intervenţie de salvare când steagul roşu spune să nu intre în apă", a declarat Arafat.La înc ...
Zi neagră pe Litoral – șapte victime ale valurilor puternice
Luni, 14 August 2023 16:18 | Publicat în Regional
Şapte persoane care se aflau luni în staţiunea Mamaia au fost surprinse, în ultimele ore, de curenţii puternici şi duse în largul mării, iar trei dintre acestea şi-au pierdut viaţa, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). "În ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăşi victime. Şapte persoane au fost surprinse de curenţii puternici şi duse în largul mării. Chiar dacă intervenţia salvamarilor, a mart ...
Mine plutitoare la Costinești, oameni înecați la Mamaia. Zi neagră pe litoralul românesc
Luni, 14 August 2023 15:31 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O explozie puternică s-a produs luni în mare, în zona digului din faţa Hotelului Forum din Costineşti. Primele date arată că este vorba despre o mină marină, iar la fața locului a intervenit o echipă de scafandri specializați în distrugerea de dispozitive explozive.„Vântul bate cu putere dinspre larg spre țărm, iar marea este agitată. Va fi o intervenție dificilă. Este o operațiune cu grad ridicat de risc. (...) Aceste mine marine sunt un pericol nu numai pentru navigație, ...