Gigacaloria se facturează tot la preţul vechi

Gigacaloria se facturează tot la preţul vechi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Deşi Consiliul Local Galaţi a aprobat, în şedinţa din 11 decembrie 2018, un tarif nou pentru gigacalorie, sub titulatura "tarif de principiu", în valoare de 395,4852 lei/Gcal, Calorgal facturează energia termică pentru populaţie tot la tariful vechi, cel de 203,57 lei/Gcal inclusiv TVA, stabiliot la 1 ianuarie 2018. Inclusiv căldura furnizată în luna ianuarie este facturată tot la preţul vechi.

Explicaţia este simplă: tariful de principiu aprobat de CL a pornit pe filiera birocratică şi are nevoie de avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care nu se ştie când va fi dat (surse neoficiale dau ca termen chiar şi luna aprilie).

Conform lui Marian Alexandru, directorul general al Calorgal, tariful nou al gigacaloriei va intra în vigoare în ziua în care va primi avizul favorabil al ANRE. Va urma, cel mai probabil, o nouă şedinţă de Consiliu Local, în care aleşii să aprobe valoarea subvenţiei care, aşa cum a anunţat primarul Ionuţ Pucheanu, va fi acordată de la bugetul local. Aşadar, e foarte posibil ca noul tarif care va fi aplicat populaţiei să fie mai mic decât tariful de principiu de 395,4852 lei/Gcal.

Reamintim, vechiul preţ al gigacaloriei, cel care este folosit şi în momentul de faţă, este de 470,81 lei inclusiv TVA, din care populaţia plăteşte doar 203,57 lei inclusiv TVA. Subvenţia de la bugetul local pentru acoperirea diferenţelor de preţ este în valoare de 270,24 lei/Gcal inclusiv TVA.

Citit 4313 ori Ultima modificare Duminică, 03 Februarie 2019 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.