Şefi noi la Direcţia Regională Vamală Galaţi

Şefi noi la Direcţia Regională Vamală Galaţi
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Începând de luni, 18 martie 2019, Petrică Munteanu este noul director executiv al Direcţiei Regionale Vamale Galaţi, aflată în subordinea DGRFP Galaţi, instituţie aflată, la rândul său, în subordinea ANAF. Fost inspector vamal superior la Vama Giurgiuleşti, Petrică Munteanu a fost numit în locul celui care a fost şeful Vămii Galaţi timp de mai mulţi ani, Mihail Bucur. La rândul lui, Bucur a fost trecut, prin ordin de la ANAF, pe funcţia de director executiv Colectare în cadrul DGRFP Galaţi, în locul Violetei Dumitrescu-Petre.

Tot luni au fost schimbaţi şi şefii a trei birouri vamale importante din judeţul Galaţi: Sorin Stavăr a fost numit şeful Vămii Giurgiuleşti, Sorin Profir a fost numit şef la Vama Oancea, iar fostul şef de la Giurgiuleşti, Dorin Nistor, a fost numit la conducerea Biroului vamal de frontieră din cadrul Zonei Libere Galaţi.

Toate aceste modificări au fost confirmate pentru "Viaţa liberă" din mai multe surse. Conform surselor noastre, este vorba de numiri temporare, în contextul apropiatei reorganizări a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care se intenţionează scoaterea Autorităţii Naţionale a Vămilor din subordinea ANAF şi trecerea ei, cu statut juridic de sine stătător, la Ministerul Finanţelor Publice.

Citit 11395 ori Ultima modificare Marți, 19 Martie 2019 00:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.