SURPARE. Refugiul de pe Oţelarilor face balet de două luni

SURPARE. Refugiul de pe Oţelarilor face balet de două luni

Contraste urbane Bogdan Codrescu
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
5 comentarii

"Cu un picior în aer, aşa a rămas refugiul destinat călătorilor din staţia de autobuz de pe strada Oţelarilor, din dreptul supermarketului Lidl", scriam în ediţia de vineri, 10 mai, a cotidianului "Viaţa liberă".

Refugiul este în continuare afectat de accidentul de teren pe care l-am semnalat înainte de Paşte, în ediţia din 26 aprilie a ziarului. La sesizarea noastră, Primăria municipiului Galaţi ne declara că vor fi investigate toate posibilele cauze ale producerii accidentului de teren şi vor lua măsurile care se impun.

Nu ştim ce măsuri a luat Primăria, cert este că, în cele două luni şi ceva care au trecut, surparea s-a tot adâncit, dovadă că încape şi un PET de jumătate de litru, iar gălăţenii o hrănesc generos cu gunoaie. Groapa şi trotuarul tasat din jurul ei, şurubul refugiului suspendat în aer contrastează violent cu automatul de bilete şi panoul de informare a călătorilor, componente ale sistemului de e-ticketing, care tocmai au fost montate în staţie. Pentru instalarea lor, a fost săpat un şanţ, ulterior astupat şi asfaltat, dar de surpare nu s-a ocupat nimeni, motiv pentru care refugiul face în continuare "balet".

Ce-ar mai fi de spus? Doar că strada Oţelarilor a ieşit din garanţia de cinci ani a modernizării cu fonduri europene de care a beneficiat.

Citit 2307 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 Iulie 2019 23:38

5 comentarii

  • postat de IC Duminică, 21 Iulie 2019 04:25 82.79.132.*** Link la comentariu
    2
    4

    Dupa cum au fost gandite refugiile din statiile mjloacelor de transport ,ma bate gandul, ca TRANSURB are in vedere falimentul ,de ce am constat asta ,foarte smplu , am imultit numarul de refugii cu 4-5 calatori max. cat pot adaposti ,hai sa dublan ,sa triplam ,ar rezulta ,max 20 mijloace de transport la capacitate ..... oare cine le-gandit ,de ce nu o copertina pe toata lunginea peronului ( cum erau odata in Micro 19 ,la capatul troleibuzului ) iar la capete cate o caricatura de se refugiu actual .Apropo ,unde sunt statiile promise de aceia care au concesionat locatiile fostelor statii ..Neacsu ,Spitalul Judetian , fostul Spital de copii si vizavi , CEC -Brailei /Cosbuc ,etc . Daca surparea progreseaza si in perioada fara ploi ,trebuie urgent cautata scurgerea dintr-o conducta de apa sau de canalizare ,orice intarziere poate duce la o groapa imensa .............

    Raportează
  • postat de Gurzache Fazanin Duminică, 21 Iulie 2019 02:29 213.233.103.*** Link la comentariu
    5
    3

    Ce de probleme avem!
    Când e perioada concediilor, parcă și subiectele serioase au plecat pe alte meleaguri.

    Raportează
  • postat de Stroe Sâmbătă, 20 Iulie 2019 16:29 5.13.133.*** Link la comentariu
    6
    13

    Urate mai sunt statiile astea! Niste fieratanii patratoase de zici ca sunt schele de pe santier si toate au aceeasi imagine, aia cu cladirile aglomerate una intr-alta, de zici ca sunt de la cutremur! Nu gasim si noi niste fotografii frumoase cu orasul asta? Chiar asa urat li se pare celor din primarie?

    Raportează
  • postat de ADYtza74 Sâmbătă, 20 Iulie 2019 14:24 5.13.208.*** Link la comentariu
    4
    3

    O fi gata garantia la toata lucrarea de modernizare a strazii si acum platim (ca si pana acum) reparatii. Pai da nu traim (unii) din banii primariei. Nu s-au terminat alte proiecte cat se vine din urma cu remedieri si reparatii.

    Raportează
  • postat de Terente...din Galati Sâmbătă, 20 Iulie 2019 00:12 89.137.231.*** Link la comentariu
    6
    21

    Nu suntem in stare sa astupam o amarata de gaura'n pamant; de aia Bucurestiul nu ne-a lasat sa facem tunele, poduri si altele. Ne daramam singuri!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.