Evaluaţi acest articol
(52 voturi)
10 comentarii

Documentaţia aferentă procedurii de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Brăila - Galaţi" a fost transmisă ieri, de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, în vedere validării. După această procedură, licitaţia pentru construcţia drumului în lungime de 11 km va fi lansată în sistemul de achiziţii publice pentru ofertare.

Vestea că mult-promisul drum expres Galaţi-Brăila a făcut primul pas către licitaţie a fost anunţată de europarlamentarul Dan Nica, liderul PSD Galaţi, şi confirmată de CNAIR. Potrivit companiei, durata de realizare este de 34 luni, din care 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Dan Nica a vorbit şi despre celelalte proiecte majore de infrastructură promise în campania electorală a alegerilor europarlamentare: "Doamna prim-ministru, care a dorit să fie prezentă la Galaţi, dar nu a mai putut să vină pentru că programul a fost cel pe care l-aţi văzut, m-a rugat să vă transmit aceste lucruri care ţin de angajamentele pe care Guvernul le-a luat faţă de municipiul şi judeţul Galaţi: drumul expres ar trebui să fie pe site-ul CNAIR pentru scoaterea la licitaţie, şoseaua mare de centură a Galaţiului - pe 15 august. În privinţa aeroportului, lucrurile sunt foarte avansate, dar în septembrie voi avea, poate, posibilitatea să spun public mai multe despre acest proiect.

Pentru mine şi colegii mei, nu sunt proiecte de campanie, ci sunt lucruri care trebuie făcute, pentru că au o importanţă vitală pentru municipiul şi judeţul Galaţi. Fără construcţia centurii şi a aeroportului, ar fi greu de imaginat o dezvoltare a oraşului Galaţi către nord, singura zonă în care ne putem dezvolta", a declarat Dan Nica.

Citit 14086 ori Ultima modificare Luni, 05 August 2019 01:36

10 comentarii

  • postat de Gogoși Duminică, 04 August 2019 18:10 5.13.133.*** Link la comentariu
    7
    17

    Vom avea aeroport când o zbura porcul!

    Raportează
  • postat de ADYtza74 Duminică, 04 August 2019 14:49 5.13.208.*** Link la comentariu
    4
    20

    S-a realizat tot "pe genunchi" ? Sau pe capota masinii in cazul asta ,buna poza.

    Raportează
  • postat de Tecucean Duminică, 04 August 2019 08:17 86.104.139.*** Link la comentariu
    10
    20

    dle USBD vorbiţi în dodii fără nicio noimă


    Sunteţi o persoană foarte bună la inimă acolo dar nu vedeţi faptele aş exagera....
    "criminale"


    PSD au modificat legile justiţiei intr-atat încât să nu se facă percheziţii noaptea ca să nu mai trezească pe Nastase, Dragnea şi alţi acum condamnaţi penal noaptea !!!!

    Să doarmă infractorul liniştit şi poliţia să stea ca... neputincioşii la poartă.

    Apoi au mai modificat ca 4 luni de puşcărie pentru cei peste 65 ani (adică ei) să se considere un an.



    EFECTE:

    Criminal omoară o minoră, o arde (de vie?) în timp ce poliţia este la poartă şi nu intră (că vezi nu se aud strigăte) !

    Criminalul chiar dacă i se dă 20 de ani închisoare iese în 5 ani afară !


    Asta a făcut PSD !

    Autorul moral. Vinovaţi sunt şi toţi care îi susţin.

    Raportează
  • postat de IC Duminică, 04 August 2019 05:36 5.13.181.*** Link la comentariu
    10
    13

    @UBSD ,nu sustin ca nu-i necesara varianta ocolitoare , sustin ca nu este ce mai buna solutie ,este mult prea indepartata de oras . Cat despre " afirmatia ... gata vin alegerile " cred ca am dreptate s-a deschis robinetul promisiunilor ,ca sa nu spun a minciunilor de fraierit SD-istii si votantii lor ( am o colectie de promisiuni electorale ,din ultimii 29 de ani ,s-au realizat 10-15 % , cine a condus Galatiul ,judetul si tara ,in 23 -26 de ani .... SD-istii lu matale ,asa ca mai usor cu ciocul mic ,da sunt anti PSD-ist ,din '90 ,nu din 2017 si abia astept viitoarele alegeri .

    Raportează
  • postat de Daniel Duminică, 04 August 2019 04:01 82.137.9.*** Link la comentariu
    6
    17

    E 2019 si ei au nevoie de 3 ani sa faca un drum de 10KM. DUMNEZEULE!!!

    Raportează
  • postat de UBSD (Una Bucată Social-Democrat) Sâmbătă, 03 August 2019 16:52 78.96.82.*** Link la comentariu
    22
    9

    Ce comentarii cretine... asemănătoare cu cele de la articolul privind realegerea șefiei PSD Galați!

    Norocul cititorilor și al gălățenilor că au printre ei un cetățean ca terente, al cărui nume amintește de un celebru bandit lipovean (https://ro.wikipedia.org/wiki/Terente). Dacă tot se zice că PSD-iștii învie morții la alegeri, te numeri și tu printre ei?? Mă rog, eu mă bucur că avem un analist ca "dumneavoastră" - „Intrucat dupa estimarea mea , psd se va narui dupa alegerile locale”. Mai vedem, tovarășe... Până atunci, răbdare și ciocul mic! Și cică promisiunile, la care lucrează PSD-iștii, sunt marcate de „inutilitate și volatilitate”... Ai deschis și tu DEX-ul și pac, hai să folosesc cumva niște cuvinte noi! Într-adevăr, vine usr-+-ul! De abia aștept să văd cum vă pune la muncă! Mai pupați pomeni, concerte, „ila-ila” (Mircea Badea) la Paștele cailor!

    Domnule Tecucean (dar-ar Domnul să nu fiți simpatizant PSD), dumneavoastră credeți că, realizarea unui drum expres și NU a unei autostrăzi, vă face „român de mâna a doua”???? Dacă-mi permiteți... explicați-mi și mie care este justificarea pentru care Galațiul are nevoie de o autostradă?? Gândiți că un drum expres nu dezvoltă orașul pe cât trebuie?? Important este să avem infrastructură de calitate! Atât în SUA, cât și în Europa, se realizează un drum pe baza unor criterii. Dacă se demonstrează ulterior că trebuie adăugate benzi și ridicat gradul de la drum expres la autostradă, asta se face! Nu mai suntem înainte de '89 ca să facem o autostradă cu 4 benzi pentru că arată bine din avion! Dincolo de asta, România NU are atâția bani ca să-și permită luxul de a-i arunca pe diverse proiecte pentru că unii cetățeni vor autostradă! Din nou, care vă este JUSTIFICAREA??

    "Stimate" anti-PSD-ist IC, actualul proiect de modernizare a centurii a fost realizat în special pentru a prelua traficul greu - tirurile! Pentru un șofer de tir, este criminal să conducă printr-un oraș! Dincolo de asta, nu toți șoferii vor să aibă drum prin Galați! Unii au o destinație și vor s-o atingă cât mai repede, NU să traverseze 1.000 localități! „Gata ,suntem in plina campanie electorala” - asta spuneți de la începutul lui 2017... Eu pun pariu că și noaptea visați alegeri! Cum i-am zis și tovarășului terente, răbdare și ciocul mic! Anul acesta, aveți 2 tururi de alegeri unde le puteți da peste nas PSD-iștilor, deci nu vă mai ambalați atât!

    Raportează
  • postat de Campanie electorala Sâmbătă, 03 August 2019 10:18 5.13.133.*** Link la comentariu
    10
    10

    Prea frumos ca sa fie adevarat!

    Raportează
  • postat de Terente...din Galati Sâmbătă, 03 August 2019 08:43 89.137.231.*** Link la comentariu
    19
    53

    Intrucat dupa estimarea mea , psd se va narui dupa alegerile locale, luand-o cu el si pe tanti Veorica , rezulta de la sine inutilitatea si volatilitatea promisiunilor marelui ctitor al Galatiului, Nica.
    Nu psd-ul va face din Galati, cornul abundentei, ar fi si culmea...Trebuie adusa la putere alta echipa. Probabil cei din USR... cine stie?
    Un lucru este evident: in Galati, toate partidele care au fost pe la "putere", si-au dovedit incapacitatea!

    Raportează
  • postat de Tecucean Sâmbătă, 03 August 2019 08:20 86.104.139.*** Link la comentariu
    13
    29

    A venit dl Cumelnico de la guvern la Galaţi, acum pleacă înapoi.... şi întrebarea este chiar NU SE PUTEA AUTOSTRADĂ ???

    DAR SUNTEM ROMÂNI DE MÂNA A DOUA??

    Adică Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi să aibă AUTOSTRADĂ dar noi să avem un amarât de drum expres !!??!!?

    DE CE??

    Raportează
  • postat de IC Sâmbătă, 03 August 2019 03:55 5.13.181.*** Link la comentariu
    21
    22

    Gata ,suntem in plina campanie electorala . Apropo ,pentru ce participanti la trafic va fi realizat "marele drum de centura ",ala de ocoleste orasul tocmai hat pe la Garboavele si iese in DN 25 ,tocmai la Traian ,un ocol de peste 50 Km ca sa ajungi ,de la intrarea in Galati dinspre Giurgiulesti , la trecerea Siretului spre Braila si mai departe , ce sofer o fi asa bezmetic sa ocoleasca 30-40 Km ? Nu-i mare pacat sa se distruga terenul agricol irigat in cea mai buna zona agricola a judetului (Bratesul de jos )?

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.