Evaluaţi acest articol
(27 voturi)
6 comentarii

În condiţiile în care circulaţia tramvaielor este afectată încă 9 decembrie 2019, în urma exploziei survenite la intersecţia străzii Frunzei cu Prelungirea Brăilei, trebuie să aflaţi că aceste mijloace de transport vor deveni o raritate până în 2021. Motivul? Demararea lucrărilor de modernizare cu fonduri europene a axei Siderurgiştilor - 1 Decembrie 1918.

Conform Primăriei Galaţi, de luni, 6 ianuarie, începe implementarea proiectului “Modernizare linii tramvai şi carosabil strada Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918”, pe tronsonul Piaţa Energiei - Casa Roşie. Din acest motiv, traseul de tramvai 39 va fi asigurat pe relaţia Micro 19 - Piaţa Energiei cu patru autobuze, traseul de tramvai 7 pe relaţia Micro 19 - Piaţa Centrală va fi asigurat cu două autobuze, iar traseul 44 va fi prelungit până la Cimitir Israelit şi va fi asigurat cu opt tramvaie.

Aşa cum aţi putut citi deja în „Viaţa liberă”, pentru axa Siderurgiştilor - 1 Decembrie, a cărei modernizare cu fonduri europene ar trebui să fie gata în mai 2021, licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor a fost câştigată de asocierea Tancrad SRL - Lemacons SRL - Citadina '98 SA - Mari-Vila Com SRL - Add Global Design SRL. Valoarea contractului depăşeşte 97,8 milioane de lei, adică peste 20,5 milioane de euro, cu TVA.

Tot anul acesta ar trebui să înceapă şi modernizarea axei Traian Vuia - Henri Coandă - George Coşbuc (tronson Henri Coandă - Al. Măcelaru), proiect tot cu finanţare europeană.

Citit 17841 ori Ultima modificare Luni, 13 Ianuarie 2020 17:13

6 comentarii

  • postat de manolsiana Miercuri, 08 Ianuarie 2020 14:59 192.168.10.*** Link la comentariu
    0
    1

    Ne-a aburit de tot transurb. Dupa ce luni autobuzele 7 ajungeau pana in piata si marti nu prea s-a vazut nimic, azi, au aparut autobuze cu doua numare : 39/7 care circulau numai intre Micro 19 si P-ta Energiei. De maine cine stie ca alte surprize vor apare. Nu-i doare nici in cot ca salariatii si elevii trebuie sa ocolesca jumatate de oras pentru a ajunge unde au nevoie, ori ca este necesar sa schimbe mai multe mijloace de transport.

    Raportează
  • postat de calatorul Marți, 07 Ianuarie 2020 07:53 192.168.10.*** Link la comentariu
    1
    2

    Din P-ta centrala spre Micro 40 s-au bagat o groaza de tramvaie si pe traseul 7 se baga doar 2 autobuze ? Bataie de joc marca primarie. Bine ca au inventat traseu 37, ca sa aiba o scuza ca nu sunt suficiente autobuze pentru a le baga pe traseul 7. Sunt o groaza de salariati si elevi care folosesc traseul 7, iar primaria se culca inca o data pe o ureche. Sa fi fost vreo ruda , o pilisoara dea cuiva din primarie pe acest traseu, sa fi vazut atunci cum se gaseau solutii ,,pentru ca se poate,, vorba psd-ului.

    Raportează
  • postat de vasile pop Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020 17:23 188.24.195.*** Link la comentariu
    2
    10

    Si asa ce atita tevatura pentru o amarita linie de tramvai. Daca in vestul tarii tramvaiul este un mijloc de transport prioritar(vezi Oradea,Timisoara) la noi mai este o singura linie de tramvai amarita si vai de ea.Ca sa ajungi in piata centrala cu tramvaiul 7 mai bine pleci pe jos.Acesta intoarce pe udeva pe la viaduct si de acolo meeergi de te uita D-zeu puna in piata.Si fiindca vorbim de modernizari de linii... pe cind se va ocupa cineva(vreun gospodar sau "edil") de repararea-nu modernizarea- liniei de tramvai de la patinuar pina in baiera Traian????? Este vai si amar de suspensiile si amortizoarele autovehiculelor care ajung in aceasta zona. Dar de fosta linie a tramvaiului 5 spre port Bazinul Nou cine se va ocupa. Taxe si impozite stiti sa puneti dar investitii din banii publici IOC

    Raportează
  • postat de Eu Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020 13:42 89.136.7.*** Link la comentariu
    8
    7

    Eu zic sa le eliminam de tot. Numai probleme sunt datorită tramvaielor, terasamente distruse înainte de termen, costuri de întreținere și exploatare mari, insulițe pentru stații care încurcă circulația autovehiculelor ...
    Dacă tot se face modernizare, să se înlocuiască tramvaiele cu troleibuze (sau și mai ieftin cu autobuze electrice).
    Oricum pe Siderurgiștilor vor circula și autobuze, așa că aceeași stație va putea deservi toate mijloacele de transport, caz în care vor fi și benzi pentru autovehicule, și posibilitatea de locuri de parcare de-a lungul străzii.

    Raportează
  • postat de calator Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020 08:56 188.24.205.*** Link la comentariu
    1
    5

    Chiar nu observa nimeni din cei abilitati faptul ca linia de tramvai de pe str Stefan cel Mare ,traseul 39,este distrusa cu denivelari si chiar intreruperi de sina pe alocuri?
    Toate bune iar cand se intampla ceva suntem nevinovati!

    Raportează
  • postat de Dani Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020 08:31 79.116.108.*** Link la comentariu
    1
    6

    Pe traseul Micro 39 in intervalul orar 6-9 si 15-18 sunt necesare mai multe autobuze
    Sunt foarte aglumerate
    Este perioada cand se pleaca si se vine de la serviciu, scoala.
    Deja din zona Ireg autobuzul este plin, nu te mai poti urca

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro