Planul Urbanistic General, la dispoziţia gălăţenilor, în holul Universităţii

Planul Urbanistic General, la dispoziţia gălăţenilor, în holul Universităţii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Axa Faleză – Domnească ar putea deveni în weekenduri spaţiu pietonal * Intravilanul Galaţiului ar putea fi extins *

Începând de ieri, Planul Urbanistic General (PUG) al municipiului Galaţi, adică propunerile preliminarii privind actualizarea lui, sunt supuse dezbateri opiniei publice. Până pe 30 septembrie, gălăţenii, indiferent de pregătire, sunt invitaţi să-şi spună părerea, să comenteze şi să prezinte propuneri pe care le consideră a fi demne de luat în seamă.

Mai multe panouri cu hărţi şi explicaţii, o urnă mobilă sigilată, pixuri şi coli de hârtie tipizate le sunt puse la dispoziţie de către autorităţi zilnic, între orele 9.00 şi 16.00, în holul Universităţii „Dunărea de Jos”, din strada Domnească nr. 47. Această variantă preliminară de PUG este realizată de Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti.

Potrivit arhitectului-şef al oraşului, Teodora Voicilă, din 2008 se munceşte la PUG. S-au făcut studii bine documentate pe tot municipiul, o inventariere a spaţiilor verzi şi a monumentelor istorice, studii istorice, sociologice şi economice. Potrivit Teodorei Voicilă, PUG-ul cuprinde o strategie de dezvoltare spaţială, mai precis ceea ce se intenţionează a se face, şi un regulament de urbanism.

„Eu sunt mândră că există o viziune de ansamblu, nu doar detalii locale. Se alocă spaţiu, timp şi energie pentru a se crea spaţiu public urban care în Galaţi nu există - trasee pietonale, pieţe. Se propune ca strada Domnească să devină temporar, sâmbătă şi duminică, spaţiu pietonal, împreună cu Faleza, iar aici să aibă loc manifestări expoziţionale, teatru în aer liber, fel de fel de evenimente”.

„Noul PUG ne obligă să realizăm planuri urbanistice zonale (PUZ) 2 şi avem deja în vedere unul pentru zona istorică şi urmează un PUZ pe Faleză. Pe Faleză, contrar multor voci, se poate construi, dar Faleza trebuie sistematizată, consolidată, şi în primul şi în primul rând, trebuie îndepărtate apele freatice din sol cu drenuri; există soluţii tehnice, în aşa fel încât faleza să fie atractivă”, ne-a declarat arhitectul-şef al municipiului Galaţi, Teodora Voicilă.

Pe 8 septembrie, la Teatrul Dramatic, va avea loc dezbaterea publică a PUG-ului. Propunerile gălăţenilor vor fi analizate şi preluate în cadrul departamentului de strategie urbană.

Din noiembrie, documentul va trebui să fie avizat de o serie întreagă de foruri şi ministere. Anul viitor va fi supus votului aleşilor locali şi apoi va deveni literă de lege. 

Citit 1627 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.