Lucrări nocturne, pe strada Siderurgiştilor

Lucrări nocturne, pe strada Siderurgiştilor
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Pentru un gălăţean care locuieşte într-un bloc de pe strada Siderurgiştilor nr. 15, noaptea trecută a fost una de nesomn şi chin, din cauza şantierului de sub geam, fapt pe care ni l-a semnalat printr-un mesaj transmis la redacţie: "În seara asta, la orele 23,00, au început lucrări chiar sub geamul meu. Vorbim de șantier serios, cu picamere, buldoexcavator, utilaj de tăiat asfalt. Am vorbit cu șeful echipei și zice că au autorizație în regulă de la Primăria Galați să lucreze toată noaptea. Am sunat la poliție și au zis că nu au ce face dacă au autorizație. Vă sesizez dumneavoastră acest lucru, deoarece suntem disperați: dimineață mergem la lucru și nu ne putem odihni", ne-a scris cetăţeanul.

Curioşi să aflăm ce lucrări se execută şi care este motivul pentru care se desfăşoară noaptea, am solicitat informaţii Primăriei Galaţi. "Pe strada Siderurgiștilor, se execută, punctual, lucrări de subtraversare pentru pozarea rețelelor de curenți slabi, lucrări care nu sunt posibile pe parcursul zilei, din cauza traficului auto. Aceste intervenții sunt cuprinse în autorizația de construire pentru proiectul «Modernizare linii de tramvai și carosabil pe străzile Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918» și au loc treptat, pe măsură ce înaintează lucrarea, fiind în total un număr de șapte subtraversări. Ne pare rău pentru disconfortul creat și le mulțumim pentru înțelegere gălățenilor afectați", ne-a transmis Biroul de presă al Primăriei Galaţi.

Citit 5438 ori Ultima modificare Duminică, 02 August 2020 12:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.