Autobuze și tramvaie noi pentru gălățeni

Autobuze și tramvaie noi pentru gălățeni
Evaluaţi acest articol
(44 voturi)

Ultimii ani au adus o schimbare a viziunii autorităților publice locale legate de transportul public în comun. După multă vreme, pe străzile Galațiului au apărut autobuze noi. A fost pentru prima dată după anii 90 când a apărut un plan coerent de înnoire a parcului auto al societății Transurb. Mai mult, la Galați vor ajunge și tramvaie noi românești, dar și autobuze hibrid.

De la preluarea mandatului, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a susținut că trebuie schimbat modul în care se abordase până atunci această problemă. Parcul auto al societății locale de transport era format în proporție covârșitoare din autobuze second-hand poluante și uzate. „Mă opun achiziționării de autobuze second-hand pentru că gălățenii trebuie să aibă mijloace de transport moderne, cu dotări la standarde europene” a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, după preluarea mandatului.

Astfel, Primăria municipiului Galați a reușit să obțină o finanțare europeană de 31.530.186,74 lei pentru achiziția a 17 troleibuze noi și ecologice, așa că troleibuzele produse de „Skoda Electric” circulă de aproape doi ani pe străzile orașului.

Autobuze noi

Următorul pas inițiat de administrația Pucheanu a fost achiziția cu bani din buget a 20 de minibuze moderne, fiecare cu o capacitate de transport de 23 de călători. Prețul achiziției în urma licitației a fost de 6.238.000 lei, iar micile autobuze au fost livrate de firma „Karsan”. Însă gălățenii au simțit cu adevărat că lucrurile se schimbă odată cu achiziția a 40 de autobuze noi cu o capacitate de transport de 97 de persoane. Pentru aceste mijloace de transport moderne, municipalitatea a alocat suma de 26.246.000 lei, fără TVA, iar în urma licitației publice, oferta câștigătoare a fost cea depusă de „BMC Truck & Bus SA”.

Tramvaie românești pe străzile orașului

În luna martie, primarul Ionuț Pucheanu a semnat contractul pentru achiziția a opt tramvaie moderne care sunt în acest moment pe linia de producție a societății Astra Vagoane din Arad, după ce municipalitatea gălățeană a obținut fonduri europene. Valoarea contractului este de 44.680.000 de lei, fără TVA, iar noile tramvaie, model „Autentic”, vor fi livrate în termen de 18 luni de la semnarea contractului. Municipalitatea a depus o altă cerere de finanțare europeană prin intermediul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației pentru achiziția a alte 10 noi tramvaie în valoare de peste 80 de milioane de lei. Aceste achiziții vin în contextul în care sunt în plină desfășurare lucrări de modernizare ale unei dintre cele mai importante axe rutiere ale Galațiului. Este vorba despre un proiect de peste 200 de milioane de lei, cu finanțare europeană, pentru modernizarea completă a străzilor Siderurgiștilor și 1 Decembrie 1918, Traian Vuia, Henri Coandă, Bulevardul George Coșbuc și refacerea completă a liniilor de tramvai de pe aceste străzi.

20 de autobuze hibrid, în curs de achiziție

Demersurile actualei administrații pentru înnoirea parcului auto nu se opresc aici. Pentru un transport ecologic și modern, Primăria dorește să achiziționeze nu mai puțin de 20 de autobuze hibrid pentru suma de 33.600.000 lei, licitația fiind în derulare.

Citit 9357 ori Ultima modificare Luni, 17 August 2020 19:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.