Gălățeanca Mărioara Gătej pleacă de la şefia Gărzii Naționale de Mediu
Foto: Arhiva VL

Gălățeanca Mărioara Gătej pleacă de la şefia Gărzii Naționale de Mediu
În imagine, Mărioara Gătej
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Gălățeanca Mărioara Gătej, actualul comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, va fi schimbată, în curând, din această funcție, în locul său urmând să fie numit Octavian Berceanu, propus de USR. "Este un post politic, nominalizarea a fost făcută acum vreo trei săptămâni, probabil că schimbarea în funcție se va face în următoarele zile. Mă voi întoarce în Galați, dar nu voi mai activa în sistem", a declarat Mărioara Gătej, pentru "Viața liberă".

Gălățeanca a fost numită la șefia Gărzii Naționale de Mediu în februarie 2020. Anterior, din 2012, a fost comisar în cadrul Comisariatului Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu, unde a fost, pentru o perioadă de doi ani, şef interimar. Din 1990 şi până în 2012, Mărioara Gătej a lucrat în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, instituție pe care a și condus-o timp de 12 ani.

Înlocuitorul său la șefia Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, inginer silvic, a fost consilier general în Consiliul General al Municipiului București și consilier pe probleme de Mediu în Senat, fiind cunoscut pentru campaniile publice împotriva depozitelor ilegale de deșeuri.

Citit 5633 ori Ultima modificare Joi, 04 Martie 2021 00:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.