Somații pentru proprietarii terenurilor cu ambrozie

Somații pentru proprietarii terenurilor cu ambrozie
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Firmele și persoanele fizice care au terenuri în proprietate sunt obligate, prin lege, să distrugă ambrozia crescută pe ele, acea buruiană al cărei polen provoacă alergii. Legea 62/2018, care se referă la acest aspect, a fost modificată în vara anului trecut, fiind mărite atât valoarea amenzilor, cât și durata perioadei controalelor pe care le fac autoritățile locale.

Astfel, pentru proprietarii care nu stârpesc ambrozia de pe terenurile pe care le dețin, amenda minimă a crescut la 1.000 de lei (față de 750 lei, până anul trecut), în cazul persoanelor fizice, și la 10.000 de lei (dublu față de cât era până acum), în cazul firmelor. De asemenea, controalele efectuate de autorități pot avea loc până la finalul lunii octombrie, și nu doar până la sfârșitul lunii iulie, cum a fost până anul trecut.  

În municipiul Galați, verificările în teren au demarat pe 1 iulie și s-au finalizat pe 15 iulie, ne-a informat Primăria Galați. „În urma verificărilor, au fost identificate aproximativ 40 de terenuri afectate. Pentru acestea au fost deja impuse măsuri și s-a acționat în cea mai mare parte pentru înlăturarea ambroziei. În plus, au fost transmise somații către cei care administrează terenuri afectate de creșterea ambroziei, urmând ca, în cazul în care aceștia nu se conformează, să se revină cu avertismente. O a doua etapă de verificare se va face în intervalul 1 august – 30 octombrie”, a precizat municipalitatea gălățeană.

Citit 3318 ori Ultima modificare Sâmbătă, 31 Iulie 2021 10:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.