„Viaţa Liberă” continuă „Serialul de criză”, prin intermediul căruia vă prezintă veniturile oamenilor aflaţi în poziţii-cheie, la Galaţi. În ediţiile anterioare ale cotidianului nostru aţi aflat cât câştigă directorii celor şapte servicii publice, regii autonome şi societăţi comerciale controlate de Consiliul Local.
Astăzi descoperiţi cât ridică omul care coordonează activitatea acestor entităţi: city-managerul Florin Popa.
Ce face city-managerul european?
Exisă o singură asemănare între city-managerul Galaţiului, Florin Popa, şi city-managerul unui oraş european: amândoi sunt numiţi (cu sau fără concurs), şi nu aleşi de cetăţeni pentru a ocupa această funcţie publică. Diferenţele sunt, însă, mai multe.
Cele mai importante sunt experienţa profesională şi atribuţiile. În Marea Britanie, de exemplu, city-managerul unui oraş trebuie să aibă studii superioare în administraţie publică şi o experienţă de cel puţin şapte ani la vârful unui department sau serviciu al Primăriei.
El îndeplineşte aproape toate operaţiunile administrative de zi cu zi ale municipalităţii. Pe lângă asta, supraveghează toate aspectele care ţin de funcţionarea oraşului.
City-managerul se ocupă de urbanism, de sănătatea şi securitatea cetăţenilor, dar şi de serviciile Primăriei, precum transportul în comun sau alimentarea cu apă, servicii pe care le coordonează şi le dezvoltă, astfel încât ele să funcţioneze eficient.
Mai mult decât atât, city-managerul participă la toate „comitetele şi comiţiile” locale şi le informează despre necesităţile reale ale oraşului, astfel încât forurile să aleagă cele mai bune politici, pe care apoi tot el le pune în aplicare.
Ce face city-managerul gălăţean?
Mai puţin. Din august 2008, când a fost învestit în funcţie, social-democratul Florin Popa coordonează activitatea financiară a serviciilor publice şi a societăţilor Primăriei: Administraţia Pieţelor Agroalimentare, Administraţia Zonei Libere Galaţi, Apaterm, Apă-Canal, Serviciul Public Administrarea Domeniului Public, Serviciul Public Ecosal şi Transurb.
La polul pozitiv se află Administraţia Pieţelor Agroalimentare, care, anul trecut, a realizat un profit brut de 1.928.894 de lei.
La polul negativ este societatea de termoficare Apaterm, care a încheiat anul 2009 cu o pierdere de peste 35 de milioane de lei, are datorii de circa 382 de milioane de lei către furnizori şi creanţe de aproape 150 de milioane de lei, pe care trebuie să le recupereze de la consumatori, de la bugetul local şi de la bugetul de stat.
Pentru aceste performanţe, city-managerul Florin Popa încasează un salariu de 8.700 de lei pe lună de la municipalitate. A primit şi mai mult. Maximul a fost atins în ianuarie 2010, când Popa a ridicat 16.000 de lei.
De la bugetul local mai ia nişte bani, în afară de salariul de city-manager. Este o sumă infimă, de 67 de lei pe lună, pe care o încasează de la Administraţia Pieţelor Agroalimentare, din martie 2009.
Înainte de Pieţe, timp de trei ani şi opt luni, a luat 1.100 de lei pe lună de la o altă societate controlată de Primărie, Apaterm.
Florin Popa pare că a lucrat o viaţă la stat, căci înainte de a fi plătit de la bugetul local a fost plătit de la bugetul de stat. A condus Administraţia Porturilor Dunării Maritime, din subordinea Ministerului Transporturilor.
A plecat de la APDM, dar nu a părăsit definitiv sectorul naval. În aprilie 2005 s-a angajat la Navrom Centrul de Afaceri SRL, firmă cu capital privat. Acum încasează de acolo 2.200 de lei pe lună.
Grosul banilor vin de la o altă companie privată, Superquatro Grup SA. Firma rafluează epava navei Transilvania, contra sumei de 14,3 milioane de euro, în baza unui contract semnat cu… APDM.
Superquatro Grup îl plăteşte pe Florin Popa cu 8.555 de lei pe lună. Coincidenţă sau nu, el ia leafă de la această firmă exact din perioada în care a devenit city-manager, august 2008.
De atunci, Superquatro Grup a încasat bani şi de la Primărie, amenajând, în sistem de subcontractare, Portul de Ambarcaţiuni din aval de Punctul Trecere Bac. Lucrării i-a fost alocată suma de 800.000 de euro: 700.000 de la Ministerul Turismului şi 100.000 de la Primărie.
În total, city-managerul are de la stat şi de la privat venituri lunare de aproape 20.000 de lei, adică peste 4.600 de euro.
Contactat telefonic pentru a stabili coordonatele unui interviu pe tema veniturilor sale, bugetarul Florin Popa şi-a exprimat nedumerirea cu privire la relevanţa acestui demers jurnalistic.
„Nu văd de ce este atât de important să se scrie despre salariu”, a spus Florin Popa. City-managerul ne-a asigurat, totuşi, de toată transparenţa sa. După care nu ne-a mai răspuns la telefon.