Cine ar putea deveni cetăţeni de onoare ai Galaţiului

Cine ar putea deveni cetăţeni de onoare ai Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Galaţiul s-ar putea îmbogăţi cu trei noi cetăţeni de onoare, dacă aleşii locali vor fi de acord cu propunerile ajunse pe mesele lor.

Primul proiect vizează acordarea titlului de "Cetățean de Onoare al Municipiului Galați" lui Mihai-Cristian Tâmpeanu, sportiv cu performanţe deosebite la campionatele naţionale şi internaţionale de karate tradiţional, dar şi un apreciat antrenor cu rezultate deosebite în competiţii.

"Cetățean de Onoare al Municipiului Galați" ar putea deveni şi poeta Florina Zaharia, preşedinta Uniunii Scriitorilor din România Filiala Galaţi - Brăila, editor, coordonator de proiecte culturale, promotoare a oraşului Galaţi, premiată la numeroase concursuri culturale.

Titlul de Cetăţean de Onoare ar urma să fie acordat post-mortem şi lui Ionel Tămășanu, fost antrenor de atletism, care în anul 1997 a primit titlul de „antrenor emerit al sportului”, iar în 2004 a fost decorat de preşedintele României cu Meritul Sportiv - clasa I. Decedat în ianuarie 2021, a lăsat în urmă performanţele foştilor săi atleţi de la Clubul Sportiv Şcolar Galaţi, în slujba căruia a stat peste 40 de ani.

Citit 4879 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Octombrie 2021 18:05

4 comentarii

  • postat de nuconteaza
    Joi, 28 Octombrie 2021 16:51
    5.13.145.***
    Sa nu uitam de distinsa doamna Cezarina Adamescu. Peste cateva zile domnia sa va implini frumoasa varsta de 70 de ani si cred ca merita cu prisosinta o asa recunoastere.
    4
    1
    Raportează
  • postat de rusu teodor
    Marți, 26 Octombrie 2021 21:17
    62.231.94.***
    Vă propun o persoană unică în zona de cultură a Galațiului ,care se încadrează perfect în situația de a fi Cetățean de Onoare . Numele doamnei este Gulten Abdula Nazarie și este vice președinte a Uniunii Democratice Turce din România,scriitoare și traducătoare,apreciată și elogiată de personalități internaționale importante .
    2
    2
    Raportează
  • postat de Doru Ion
    Marți, 26 Octombrie 2021 20:58
    5.13.171.***
    Dle Aurel Ionescu, aveți deplină dreptate. Multe personalități marcante ale orașului care ar putea primi acest titlu.
    Totuși, văd că sunt 7 "persoane" carora nu le plac propunerile dvs!!!
    Ori fi "postacii de serviciu"!! Jalnic ar fi.

    Stima.
    2
    0
    Raportează
  • postat de Aurel Ionescu
    Marți, 26 Octombrie 2021 09:37
    78.96.81.***
    Incredibil. E atât de greu să recunoaștem că acest titlu onorific s-ar mai fi cuvenit, așa cum se pledează de ani buni, pictorului Teodor Vișan, ale cărui lucrări de-a lungul timpului, au imortalizat Galațiul în diferite ipostaze, sau poetului Sterian Vicol, care scoate cu eforturi propriii revista Porto Franco, ajunsă la numărul 300 și organizează Festivalul Național de Poezie Grigore Hagiu de 30 de ediții? Poate decidenții se vor orienta în ultima clipă și spre aceste două mari personalități gălățene. Merită onorate cât sunt în viață. Oricum ambii pentru noi sunt Cetățeni de Onoare ai Gălățenilor.
    12
    38
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.