Contract atribuit pentru transformarea unei ruine în creşă

Contract atribuit pentru transformarea unei ruine în creşă
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Asocierea Moviland Met SRL - Consumcoop - Submit SRL a câştigat licitaţia organizată de Primăria Galaţi pentru transformarea, cu fonduri europene, a clădirii dezafectate de pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 24 în creşă. Valoarea contractului este de 1.677.046 de lei fără TVA şi sunt prevăzute 16 luni pentru realizarea obiectivului, din care patru luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor.

"Imobilul se află în patrimoniul municipiului Galați și este format din două corpuri, cu regim de înălțime subsol, parter și un etaj. Lucrările presupun consolidare, recompartimentare a spațiilor necesare funcționării în bune condiții a creșei și reabilitare termică. Acestea vor fi completate cu înlocuirea integrală a instalațiilor pentru utilități, refacerea finisajelor interioare și exterioare, refacerea trotuarelor, montarea de bănci și coșuri de gunoi, amenajarea spațiilor verzi etc. Dotările vor fi specifice destinației spațiului (mobilier pentru copii, echipamente de joacă), în urma unei achiziții separate", transmite Primăria Galaţi. Municipalitatea garantează că spaţiul va fi amenajat astfel încât să le ofere copiilor şi cadrelor didactice confort și să permită desfășurarea unui proces instructiv-educativ eficient.

Pentru acest obiectiv, municipalitatea a obținut fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de 2.783.240 de lei cu TVA, din care suma de 1.215.247 de lei va fi asigurată de la bugetul local.

Citit 2118 ori Ultima modificare Marți, 30 Noiembrie 2021 02:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.