Bugetul Administraţiei Pieţelor nu a fost aprobat. După o şedinţă-maraton, o nouă şedinţă extraordinară a Consiliului Local!
Foto: Marian Calestru

Bugetul Administraţiei Pieţelor nu a fost aprobat. După o şedinţă-maraton, o nouă şedinţă extraordinară a Consiliului Local!
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

După o şedinţă ordinară maraton - care a durat aproape cinci ore, şi în care au fost supuse dezbaterii şi aprobării 163 de proiecte de hotărâre - aleşii locali sunt convocaţi joi, 31 martie 2022, în şedinţă extraordinară. Alte patru proiecte de hotărâre prin care se solicită finanţare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru renovarea unor unităţi de învăţământ vor fi supuse la vot.

La finalul şedinţei ordinare de miercuri, 30 martie 2022, după ce au epuizat o ordine de zi record – 163 de proiecte de hotărâre – aleşii locali au primit vestea că joi, 31 martie 2022, de la ora 11, trebuie să se prezinte la o şedinţă extraordinară, convocată de îndată. Alte patru proiecte de hotărâre prin care se solicită finanţare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru renovarea unor unităţi de învăţământ au nevoie să fie votate pentru că, alături de cele 47, aprobate miercuri, vor fi depuse vineri, pe 1 aprilie 2022, pentru finanţare prin PNRR. Iar banii se alocă pe principiul „primul venit, primul servit”.

De asemenea, ar urma să revină pe ordinea de zi şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, al societăţii Administraţia Pieţelor Agroalimentare, pentru anul 2022, care nu a fost aprobat. Proiectul nu a suscitat discuţii, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, la proiectul care viza noua organigramă a societăţii. Însă, a primit 11 voturi favorabile din partea PSD, şase voturi „împotrivă” de la consilierii USR PLUS şi PACT şi şase abţineri din partea grupului PNL.

Au fost doar 11 voturi „pentru” deoarece trei dintre consilierii locali PSD - Marcela Costea, Dumitru Poalelungi şi Costel Gafton - nu au putut participa la vot din cauza funcţiilor deţinute în conducerea societăţii.

Trebuie spus că, dintre bugetele societăţilor de interes local supuse aprobării la şedinţa de miercuri 30 martie – SC Transurb, SC Industrial Parc şi RA Administraţia Zonei Libere - Pieţele au fost singurele care nu au întrunit voturile necesare. Rămâne de văzut dacă aleşii locali îşi vor schimba punctul de vedere joi, 31 martie 2022. 

Citit 1916 ori Ultima modificare Joi, 31 Martie 2022 17:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.