Aleşii locali ar putea cere Guvernului blocul "Cristal". Primăria, în criză de spaţiu

Aleşii locali ar putea cere Guvernului blocul "Cristal". Primăria, în criză de spaţiu
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Dacă aleşii vor fi de acord, Guvernul României va primi o cerere privind trecerea blocului "Cristal" din domeniul public al statului și administrarea Instituției Prefectului Județul Galați în domeniul public al municipiului Galați și administrarea Consiliului Local Galați. Preluarea imobilului se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului de transmitere.

"Noul sediu al Primăriei municipiului Galaţi nu rezolvă situaţia precară a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi specifice administraţiei publice locale şi unităţilor subordonate", scrie în documentaţia proiectului de hotărâre care va fi supus aprobării aleşilor locali la şedinţa de joi, 28 iulie 2022.

"Având în vedere necesitatea asigurării de spaţii necesare desfăşurării activităţii specifice administraţiei publice locale, cât şi a sediilor pentru unele unităţi subordonate, ca urmare a corespondenţei purtate cu Instituţia Prefectului, a fost identificată ca soluţie posibilă preluarea blocului <Cristal>, situat în proximitatea actualului sediu al Primăriei", se arată în documente. Tocmai de aceea, va fi supusă votului aleşilor cererea adresată Guvernului României privind trecerea imobilului "Bloc Cristal" din domeniul public al statului și administrarea Instituției Prefectului Județul Galați în domeniul public al municipiului Galați și administrarea Consiliului Local Galați și declararea acestuia ca bun de interes public local.

Administraţia locală şi-a arătat intenţia de preluare a imobilului încă din iulie 2017, când a semnat un protocol cu Instituţia Prefectului, act prin care cele două entităţi se puneau de acord să susţină şi să realizeze procesul de transmitere a imobilului.

Primul pas al transferului va fi o solicitare transmisă de Consiliul Local Guvernului României, la care Executivul ar trebui să răspundă cu o hotărâre. Municipalitatea este convinsă că, prin preluarea blocului, se vor îmbunătăţi condiţiile de desfăşurare a activităţilor publice, crescând şi calitatea actului administrativ.

Citit 4354 ori Ultima modificare Marți, 02 August 2022 11:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.