Vineri, gălățenii primesc bilete Transurb în schimbul deșeurilor

Vineri, gălățenii primesc bilete Transurb în schimbul deșeurilor
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Galațiul s-a alăturat campaniei naționale „România schimbă PET-ul cu biletul”, care se va desfășura vineri, 16 septembrie, în 65 de orașe din țară, în deschiderea Săptămânii Europene a Mobilității, a anunțat Primăria Galați. Astfel, gălățenii vor putea călători cu mijloacele de transport în comun ale Transurb în schimbul deșeurilor depuse la automatele de colectare de la magazinele Kaufland din Galați.

Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în aparatele automate de colectare Tomra, puse la dispoziție de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare. 

Campania se desfășoară pe durata zilei de 16 septembrie, în intervalul 9:00-17:00, în 134 de magazine Kaufland România. În municipiul Galați, campania se desfășoară în parcările magazinelor Kaufland din Micro 21 (Str. Victor Vîlcovici nr. 20), Țiglina 4 (Str. Brăilei nr. 144) și Micro 40 (Str. Henri Coandă nr. 7).

Inițiativa aparține Asociației Act for Tomorrow și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde.

La campania „România schimbă PET-ul cu biletul” participă și municipiul Tecuci, unde deșeurile sunt colectate în parcarea magazinului Kaufland din str. Gheorghe Petraşcu nr. 66.

Citit 7469 ori Ultima modificare Luni, 26 Decembrie 2022 07:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.