Adio, regionale!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Atacurile repetate ale liderul PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, l-au determinat pe preşedintele PDL, deputatul Mircea Toader, să iasă la rampă.

Vineri, Dobre a făcut apel public direct la Mircea Toader să se bată ca sucursala CFR Marfă  să rămână la Galaţi, să nu se mute la Iaşi pentru că iar pierdem locuri de muncă. Totodată i-a sugerat să se ocupe mai mult de cei pe care îi reprezintă în Parlament.

Liderul PDL Mircea Toader a explicat că ne aflăm în perioadă de reorganizare, iar măsurile luate sunt de austeritate şi nu prea plăcute pentru populaţie. Concret, ne putem lua adio de la CFR Marfă:

„Sistemul bugetar şi cel cu capital majoritar de stat trebuie reorganizat, reorganizare care presupune eficienţă, calitate şi micşorarea cheltuielilor bugetare. Din cantitatea de marfă transportată pe calea ferată, 50 la sută este asigurată de mediul privat, de firme private”.

„Nu discut cum au apărut şi au preluat de la CFR tot felul de material rulant. Economic, este un nonsens să existe două sisteme de proprietate a sistemului feroviar, într-o competiţie neloială şi incorectă. Cel de la stat, prin presiuni sindicale sau politice, încearcă să fie îngreunat de o schemă foarte mare de oameni, iar cel privat este mult mai suplu”.

„Soluţia Ministerului Transporturilor este de reducere a numărului de personal şi de restructurare şi reorganizare a Regionalei de Căi Ferate, pe care şi eu o susţin, pentru că am susţinut să rămână Regionala de Căi Ferate de Infrastructură, care va rămâne definitiv a statului, la Galaţi. Celelalte vor dispărea. Când se va privatiza CFR Marfă, cine o va cumpăra va intra în competiţie cu celelalte firme private şi care va rezista va rezista”, a declarat Toader.

Şi dacă ni se pare că judeţul nostru a pierdut destul de mult în ultima vreme: Poşta, CFR Marfă, Direcţia de Sănătate Publică Tecuci, să nu ne facem iluzii deşarte. Potrivit deputatului Toader, programul guvernamental prevede desfiinţarea tuturor regionalelor, indiferent de domeniul de activitate, pentru că - spune deputatul - sunt un nonsens.

Citit 770 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.