Secretarul de stat pentru Relaţia cu Prefecturile, Mihai Capră, a demisionat ieri, după ce Vasile Blaga şi-a dat demisia de onoare de la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).
Mihai Capră şi-a anunţat încă de luni intenţia de a-şi da demisia, imediat după ce Vasile Blaga a renunţat la funcţia de ministru. Până la numirea unui înlocuitor, Mihai Capră va rămâne pe post, pentru a asigura continuitatea activităţii.
Mihai Capră este secretar de stat în MAI din 2009. El a mai fost prefect al judeţului Galaţi, între 2005 şi 2008, şi preşedinte al Asociaţiei Prefecturilor şi Subprefecţilor din România.
Mihai Capră a declarat ieri, referitor la decizia de a demisiona din funcţia pe care o deţinea în Ministerul Administraţiei şi Internelor, că a venit în aceeaşi echipă cu Vasile Blaga, astfel că i se pare normal să plece odată cu acesta.
„Am venit în aceeaşi echipă cu Vasile Blaga la minister şi mi se pare normal să plec odată cu dumnealui. Nu am ce să-mi reproşez. Nu intenţionam să fac o carieră în MAI”, a declarat Mihai Capră.
Acesta a spus că nu are ce să îşi reproşeze întrucât nu avea competenţe în ceea ce priveşte activitatea poliţiştilor, el ocupându-se de coordonarea prefecţilor.