Nu s-a asigurat și a fost lovit

Nu s-a asigurat și a fost lovit
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Marți, 17 octombrie 2023, în jurul orei 16:00, pe DJ 242 B, în interiorul satului Foltești, din județul Galați, a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane. Polițiștii rutieri de la Târgu Bujor au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 242 B, spreTârgu Bujor, un bărbat de 49 de ani nu s-a asigurat când a virat la stânga, fiind lovit de un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, care se angajase în depășirea acestuia și care circula regulamentar. „În urma accidentului a rezultat rănirea unei femei de 29 de ani, pasageră în cel de-al doilea autovehicul. Aceasta a fost preluată și transportată la spital de un echipaj medical de la Ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Chiar dacă la testarea alcoolscop a celor doi conducători auto rezultatele au fost negative, aceștia au fost conduși la o unitate medicală unde le-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, ne-a spus agent șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.

Citit 5653 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Octombrie 2023 18:24

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Marieta
    Miercuri, 18 Octombrie 2023 21:33
    95.77.107.***
    "nu s-a asigurat când a virat la stânga, fiind lovit de un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, care se angajase în depășirea acestuia și care circula regulamentar". Vinovat este cel din spate ca a intrat in depasire desi celalat semnalizase.Spun martori cu filmare!Au ster postarea pe FB.
    1
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.