Prefectura somează Primăria să ia o decizie - Termoficarea, încotro?

Prefectura somează Primăria să ia o decizie - Termoficarea, încotro?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Potrivit viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, problema încasării facturilor de către Apaterm se va regla

Printr-o adresă oficială, prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea a cerut Consiliului Local şi primarului Dumitru Nicolae să ia grabnic o decizie în privinţa asigurării continuităţii serviciului public de termoficare, având în vedere sentinţa de faliment a Apaterm. “Vă solicităm convocarea de îndată a Consiliului Local Galaţi şi pronuntarea unei decizii cu privire la asigurarea, în perioada urmatoare, a acestui serviciu”, se arată în adresa prefecturii. Nu este prima solicitare de acest fel sosită pe masa primarului Nicolae. Miercuri, grupul consilierilor locali PDL a cerut convocarea unei şedinţe de îndată în acelaşi scop. Democrat-liberalii susţin încredinţarea serviciului de distribuţie a energiei termice şi a reţelelor către Electrocentrale.

Dacă primarul Dumitru Nicolae nu a dat încă un răspuns, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a declarat în conferinţa de presă de ieri că aleşii PDL ar trebui să cunoască procedurile şi că lucrurile nu sunt atât de simple. “Putem face şedinţă de îndată, dar mare lucru nu putem face la de îndată, pornind de la ideea că Apaterm trebuie să dea înapoi toate reţelele, tot ceea ce au în administrare luat prin concesiune de la Consiliul Local, trebuie făcut un inventar de către lichidator, deci durează”, a spus Ciumacenco. Viceprimarul a confirmat problemele sesizate de către administratorii de asociaţii privind încasarea facturilor Apaterm: “Din ceea ce spunea dna administrator special Adriana Stratulat e o problemă în momentul de faţă cu încasarea facturilor de către Apaterm. În zilele următoare se vor regla aceste lucruri”, a declarat Nicuşor Ciumacenco.

Cert este că joi, 24 noiembrie, este programată o şedinţă ordinară a Consiliului Local, dar pe ordinea de zi nu figurează nimic cu privire la Apaterm sau la termoficare.  

Citit 5982 ori Ultima modificare Vineri, 18 Noiembrie 2011 23:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.