Alina Gorghiu a găsit legătura dintre sabie și Tecuci

Alina Gorghiu a găsit legătura dintre sabie și Tecuci
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Născută în municipiul Tecuci din județul Galați, deputata PNL Alina Gorghiu a descoperit legătura dintre orașul natal și sabie.

Într-o postare pe pagina sa publică de Facebook, politiciana i-a felicitat pe polițiștii din Tecuci care au intervenit rapid într-o situație ce putea deveni fatală, incident despre care ați putut citi și în ziarul „Viața liberă”.

„Un bărbat cu ordin de protecție emis pe numele lui și-a amenințat iubita cu o sabie. Exact acel tip de scenariu care, prea des, în România, se încheie în tragedie.

De data aceasta, polițiștii au reacționat ca la manual. Au încercat negocierea, au aplicat toate procedurile legale, iar când agresorul a devenit o amenințare directă, au tras focuri de armă pentru a opri atacul. Femeia este în viață pentru că cineva nu a ezitat.

Intervenția de azi arată standardul pe care trebuie să îl cerem peste tot: reacție rapidă, zero toleranță față de agresori și protejarea victimei cu orice preț.

Așa trebuie să funcționeze un stat care își apără cetățenii. Respect pentru echipa din Tecuci”, a transmis Alina Gorghiu, care reprezintă Argeșul în Parlamentul României.

Citit 3553 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Noiembrie 2025 16:49

1 comentariu

  • postat de gheorghe
    Sâmbătă, 15 Noiembrie 2025 13:30
    96.49.29.***
    Mi-e draga duduia, da' promovarea unei reguli pentru excepii foarte rare este "aruncatul camasii pentru un paduche".
    Lasati-o balta cu "pradatorul" si "victima", santajul practicat de femeie e tortura
    5
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.