Cununii şi petreceri private, în sala de şedinţe şi pe terasa unei instituții publice

Cununii şi petreceri private, în sala de şedinţe şi pe terasa unei instituții publice
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

E o realitate: Galaţiul nu are un spaţiu potrivit pentru oficierea căsătoriilor civile, în care, după ce au spus „Da”, mirii să poată ciocni o cupă de şampanie cu invitaţii. 

Pentru că bugetul local are nevoie de bani, iar sediul Primăriei din strada Domnească nr. 58 dispune de spaţii generoase, care pot fi folosite după orele de program ale angajaţilor, autorităţile s-au gândit să le valorifice. Adică să le închirieze pentru a găzdui evenimente private: cununii, lansări, aniversări, mici petreceri.

Sala de şedinţe a Consiliului Local şi-a dovedit deja utilitatea, găzduind, de două ori până acum, „Gala municipiului Galaţi”. Un eveniment festiv, cu dress code impus, în are s-au decernat cetăţeniile de onoare şi premiile municipiului Galaţi, iar artişti de excepţie precum Irina Baianţ şi Tania Turtureanu au susţinut recitaluri live. Terasa Primăriei oferă şi ea un spaţiu atractiv pentru petrecere şi socializare. Iar parcarea subterană a Primăriei este suficient de încăpătoare pentru maşinile invitaţilor la evenimentele private.

Pe scurt, sala de şedinţe, terasa şi parcarea din sediul Primăriei Galaţi vor putea fi închiriate în weekend şi în sărbătorile legale, pentru evenimente private. Tarifele ar urma să pornească de la 300 de lei pe oră, dar consilierii vor avea ultimul cuvânt de spus. Spaţiile vor putea fi închiriate „la pachet” sau individual. Mai mult, pentru miri, va exista opţiunea oficierii căsătoriei civile de către primar sau viceprimari, în funcţie de program şi de preferinţe…

Citiți detalii AICI!

Citit 569 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2026 13:44

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro