La mâna deputaţilor - Florin Pâslaru ar putea fi exclus din Parlament

La mâna deputaţilor - Florin Pâslaru ar putea fi exclus din Parlament
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aşa cum deputaţii i-au ridicat, prin vot, imunitatea deputatului Mihail Boldea, la fel ar putea decide pentru excluderea din Parlament a deputatului PSD Florin Pâslaru. Motivul? Acesta şi-a angajat fiul la cabinetul de parlamentar, încălcând astfel regimul conflictelor de interese, fapt constatat de Agenţia Naţională de Integritate, care a şi emis o decizie rămasă definitivă, pentru că Pâslaru nu a contestat-o. Potrivit HotNews.ro, raportul care îl vizează pe Pâslaru va fi înaintat marţi plenului Camerei, de către Daniel Buda, şeful Comisiei Juridice. Dacă Pâslaru îşi va pierde mandatul, potrivit legii, el nu va mai putea fi ales deputat şi nici numit în funcţii publice pe o perioada de trei ani.

Contactat telefonic, Florin Pâslaru ne-a declarat că Parlamentul nu are cum să ia în calcul excluderea sa. Politicianul susţine că nu a făcut nimic ilegal şi că are şi argumente juridice în acest sens. „Comisia Juridică ar fi trebuit să mă invite la discuţii înainte de a întocmi acest raport. Nu m-a invitat. Eu am aflat din presă despre raportul făcut de ANI, l-am solicitat acestei instituţii şi nu am primit nimic, de aceea nu l-am contestat. E doar campanie electorală”, a declarat Pâslaru.

 

Citit 2339 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Aprilie 2012 20:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.