Nu mai puţin de 1.272.020 de lei de la bugetul local, atât ar putea costa, în prima etapă, reabilitarea Viaductului Sidex, care face legătura între municipiul Galaţi şi SC ArcelorMittal. Proiectul de hotărâre care avizează această lucrare de intervenţie propusă pentru 2012 a ajuns pe masa aleşilor locali. Reabilitarea este necesară, se arată în documentele care însoţesc proiectul, deoarece obiectivul prezintă degradări majore la elementele de construcţie şi de rezistenţă ale suprastructurii. În prima etapă ar urma să se refacă partea carosabilă, inclusiv trotuarul pe rampa Sidex, iar în cea de-a doua etapă, refacerea căii pe toată partea carosabilă şi a trotuarelor ,inclusiv a căii pentru tramvai, montarea parapetelor de siguranţă şi refacerea instalaţiei electrice pentru iluminatul exterior. Investiţia din prima etapă ar urma să se desfăşoare în patru luni. Rămâne de văzut dacă va primi şi votul aleşilor.
Pe masa aleşilor locali - Bani pentru reabilitarea Viaductului Sidex Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Două majorate la Antena 1 UPDATE. Salariaţii Liberty Galaţi ar putea fi scutiţi de plata majorărilor pentru dările locale neachitate Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație Ofertanți pentru modernizarea celei mai vechi școli publice din Galați Când visul imposibil se împlineşte la 63 de ani
Mai multe din această categorie:

